Reflexoterapia sau masajul reflexogen – o străveche metodă terapeutică cu efecte imediate, este  o ştiinţă bazată pe practică. Medicina tradiţională atribuie reflexoterapiei milenii de experienţă, rezultatele fiind probate de ameliorări sau vindecări confirmate de toate persoanele care au beneficiat de acesta metoda. Reflexoterapia are că tehnica de tratament masarea tălpilor, palmelor sau capului, în zonele corespunzătoare punctelor de proiecţie a diferitelor organe ale corpului, ea asociindu-se în mod obişnuit şi cu presopunctură. Principalul scop al reflexoterapiei şi presopuncturii este eliminarea toxinelor şi stimularea tuturor funcţiilor organismului. Cele două metode de tratament sunt complet inofensive, fără efecte secundare sau nocive, fiind eficiente la toate vârstele.

Reflexoterapie – oferă soluţii pentru rezolvarea următoarelor disfuncţii sau afecţiuni: insomnii, stres, migrene, oboseala, afecţiuni ale vezicii biliare, tulburări endocrine, celulită, obezitate, constipaţie, astm bronşic, infertilitate, impotenţă, tulburări de menopauza, etc.

Reflexoterapia corecteaza cei trei factori negativi implicaţi în procesul de boală: congestia, inflamaţia şi tensiunea.

Afecţiunile congestive sunt responsabile de apariţia tumorilor; afecţiunile inflamatorii sunt cele precum colita, bronşita sau sinuzita; tensiunea este responsabilă de diminuarea eficienţei sistemului imunitar. Şedinţele de reflexoterapie urmăresc în primul rând îmbunătăţirea circulaţiei în organism şi accelerarea eliminării reziduurilor, astfel încât toxinele să nu se mai acumuleze în concentraţii dăunătoare în ficat, rinichi sau intestin. De asemenea, prin reflexoterapie se poate realiza scăderea senzaţiei de durere prin stimularea eliberării de endorfine – analgezice naturale ale organismului – din glanda hipofiza din creier în fluxul sanguin. Reflexoterapie – acţiunea cea mai eficienta când este folosită pentru tratarea întregului organism şi nu numai pentru anumite afecţiuni. În acest mod, ea îmbunătăţeşte toate funcţiile organismului, ceea ce stimulează procesul natural de vindecare, făcându-l mai rapid şi mai eficient.

Cele zece zone energetice

Reflexoterapie – are la baza prezenta în organism a zece zone energetice. Aceste zone sunt longitudinale, întinzându-se de la baza corpului – de la picioare – până în creştetul capului. Aceasta distribuţie energetică a fost descoperită spre sfârşitul secolului XIX de un american, dr. William Fitzgerald, un specialist în O.R.L. În perioada în care a lucrat la spitale din Paris, Viena şi Londra, Fitzgerald a descoperit că putea ameliora durerea dintr-o parte a corpului pacientului prin apăsare într-o altă zonă. El şi-a perfecţionat tehnică, învăţând că dacă aplica presiune la nivelul degetelor cu ajutorul unui bandaj elastic pe fiecare falangă mijlocie şi cu ajutorul unor mici cârlige pe vârfurile degetelor, putea produce efecte anestezice locale la nivelul braţelor, părţilor laterale ale gâtului, ochiului, urechii şi fetei. Nu trebuie să uităm faptul că în perioada în care practică dr. Fitzgerald, în anii 1880, anestezia era la începuturi. Măştile cu cloroform erau utilizate, dar mai mulţi pacienţi mureau din cauza anesteziei decât a intervenţiilor chirurgicale Ce facem, instinctiv, când avem o durere de cap sau o indigestie? De regulă, punem mâna pe zona dureroasă pentru a ne uşura într-o oarecare măsură durerea. Aşadar, există un instinct primar care ne face să apăsăm locul dureros pentru ameliorarea simptomelor. Cele zece zone sunt împărţite în cinci perechi, numerotate de la 1 la 5, pe fiecare parte a corpului. Zona 1 trece prin degetele mari de la mâini, pe fiecare parte a corpului şi parcurge zona mediană a corpului, partea interioară a picioarelor, a braţelor şi coloana vertebrală.

O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate afecta orice organ sau funcţie din această zonă. Zona 1 este de obicei cea mai sensibilă pe picioarele oamenilor, deoarece pe ea se afla multe părţi vitale ale organismului – nasul, gura, gâtul, coloana vertebrală şi organele genitale. Lucrând numai asupra reflexelor coloanei vertebrale de la nivelul picioarelor este posibilă ameliorarea multor manifestări fizice neplăcute, deoarece nervii cu originea în zona vertebrală stimulează activitatea întregului organism.

Zona 2 are ca limite degetul arătător şi al doilea deget de la picior; în acelaşi fel se poate continua până la divizarea corpului în zece zone. Aceasta metode de împărţire a corpului în canale energetice sau meridiane, este similară principiului care stă la baza presopuncturii şi acupuncturii. Cu toate acestea, când este vorba de reflexoterapie, nu sunt importante meridianele în sine şi nici punctele identificate sau numerotate. În locul lor, accentul se pune pe harta corpului care arată că fiecare zonă sau organ din organism este oglindită pe tălpi şi degetele de la picioare, ca şi pe palme şi degetele de la mâini. Altă diferenţă importantă între reflexoterapie şi presopunctura sau alte terapii bazate pe utilizarea meridianelor este legată de tehnică de utilizare a policelui şi a degetelor pentru relaxarea punctelor reflexogene de pe picioare şi mâini.

Când un punct de pe meridian este blocat, fluxul energetic scade sau se acumulează, iar în acel punct apare congestia. În timp, aceasta congestie se poate manifesta fizic sub formă de disfuncţie a zonei sau organului respectiv. Pe de altă parte, dacă blocajul este îndepărtat prin şedinţe de reflexoterapie, iar echilibrul adecvat şi funcţia normală se restabilesc, procesul de auto vindecare poate începe, iar simptomele şi durerea vor dispărea. Eficienţa reflexoterapiei se bazează pe procesul simplu al eliminării blocajelor de flux energetic în vederea activării procesului de autoconservare.

Tălpile: oglindă a corpului

Tălpile reflectă într-adevăr conformaţia corpului. Cei largi în spate vor avea tălpi mai late de la articulaţia halucelui la marginea extremă. Oamenii înalţi şi slabi au tălpi lungi şi subţiri, cu degete lungi. Remarcaţi şi curburile tălpilor, care sunt asemănătoare cu curburile coloanei vertebrale. Din această ilustraţie puteţi observa că talpa dreaptă guvernează partea dreaptă a corpului, iar talpa stânga pe cea stângă. Dacă alăturaţi cele două tălpi, veţi avea un contur complet al corpului, cu halucele reprezentând capul, iar părţile laterale ale tălpilor reflectând zonele laterale ale corpului – de exemplu umerii, genunchii şi şoldurile.

Unele afecţiuni cutanate ale picioarelor pot fi deosebit de semnificative. De exemplu, o bătătură poate adesea reflectă o afecţiune a gâtului, iar o sensibilitate a punctelor reflexogene ale gâtului, să spunem pe partea dreaptă, va fi semnificativ corelată cu o bătătură pe aceeaşi parte. Îngroşarea pielii pe partea laterală a piciorului în zona punctelor reflexogene ale umerilor, semnalează adesea o afecţiune a umărului.

Zonele reflexogene sunt puncte nervoase care se afla în legătură cu anumite părţi din corp. Ele se găsesc răspândite pe toată suprafaţa corpului. Prin masarea zonelor reflexogene, se poate obţine o irigare sanguină bună, atât a zonei reflexogene cât şi a organismului dependent.

PRESOPUNCTURA este presiunea care se exercita asupra punctului reflex. Punctele pot fi masate cu degetul, cu unghia, cu bagheta de lemn sau de sticlă, cu stiloul, folosind capătul rotunjit al acestuia. Presopunctură poate fi practicată de oricine. Cele mai bune rezultate se obţin folosind vârful degetului sau unghia. După indicaţie, un punct poate fi masat prin manevra de dispersie sau tonifiere. În afecţiunile provocate de un exces de energie, se foloseşte dispersia.

DISPERSIA: Se face masajul cu vârful degetului în poziţie oblică; se masează sau se apasă prin înşurubare, în sensul opus mişcării acelor de ceasornic. Mişcarea se face superficial, blând, lent. După un masaj corect, pielea se va înroşi, sensibilitatea dureroasă şi tonul vor scădea.

TONIFIEREA se practică în cazul bolilor rezultate prin deficit de energie (hipotonie, bradicardie etc.). Se execută cu vârful degetului sau cu unghia, ambele în poziţie verticală. Masajul se face cu durată scurtă. Când se execută corect, rezultă paloarea tegumentului, creşterea sensibilităţii şi a tonusului muscular. Porţiunea masată poate fi pudrată. Se pot face trei şedinţe pe zi cu durata de 10 minute fiecare. Cura de masaj în cazul unei afecţiuni cuprinde 15 şedinţe apoi pauză 2 săptămâni, după care se reia.