Close
Fizica cuantică este disciplina care studiaza campul energetic al corpului uman. 
Tipurile de energie asimilate de structura bio-energetică complexă care este corpul uman sunt: energia cosmică, lumina soarelui, aerul respirat, HRANA pe care o consumăm (foarte importantă în reechilibrarea organismului) și energia magnetică (cea a pământului).
Chakrele sunt esențiale pentru funcționarea corpului, simptomele de boală debutând inițial în chakre, deci în corpul energetic al omului, înainte de a se manifesta în structura sa fizică. Toate gândurile, emoțiile și acțiunile sunt înmagazinate în corpurile noastre, in chakre, meridiane si toate structrile corpului uman.
Atunci când corpul si  chakrele inmagazineaza emotii si energii negative datorate gandurilor, cuvintelor si actiunilor  negative, unele  chakre riscă să se blocheze și fluxul energetic va fi obturat în zona respectiva, cauzând simptome si boli.
Consecințele anumitor blocaje energetice ale fiecărui câmp energetic:
Chakra 1 Chakra Muladhara sau Chakra radacina – câmpul vital

Dacă sunt probleme la nivelul glandelor suprarenale, la nivelul sistemului osos și a părților tari din organism (oase, coloană, măduva spinării, cartilaje, ligamente, dinți), la nivelul organelor inferioare (rect, anus, intestine, prostată, vezică urinară, vagin, uter) sau este afectat procesul formării celulelor sanguine, atunci există un blocaj la nivelul chakrei 1 (chakra rădăcină) și este afectat câmpul vital al organismului. Chakra 1 este situată între labii și anus – la femei și între anus si scrot – la bărbați. Afectarea câmpului vital al organismului, poate genera în timp pierderea legăturii cu pământul, cu energia magnetică subtilă (yin) a pământului și se poate manifesta în primul rând ca o scădere a vitalității. De asemenea, deficitul energetic pe chakra rădăcină poate determina instabilitatea emoțională, acumulare de energii uzate care nu se mai descarcă în pământ, persoana devine aeriană și se rupe de lumea materială, apar pierderi financiare, imposibilitate de a-și administra câștigurile sau de a mai menține un loc de muncă, omul devine neîndemânatic iar în planul corpului fizic – impotență și frigiditate.

Chakra 2 – câmpul control-semnalizare
Dacă o persoană manifestă depresie, confuzie mentală, lipsa de încredere în forțele proprii iar afecțiunile din organism vizează: sângele, limfa, secrețiile, sperma, sucurile digestive, rinichii, vezica urinară, colonul transvers, secretia de estrogen și progesteron, atunci blocajul energetic se manifestă la nivelul chakrei 2 și afectează biocâmpul control-semnalizare al organismului. Chakra 2 (chakra sexualității) este sediul Sinelui, al Șarpelui Kundalini (sist.ayurvedic), este specifică instinctelor, caracterizată de energia apei și a Lunii și determină forța interioară a ființei umane. Chakra doi face parte din Triunghiul Inferior al centrilor energetici principali, care impreună cu chakra 1 și chakra 3 caracterizează Omul, energia telurică și legătura cu Pamântul. Blocajele chakrei 2 mai pot aduce probleme de sexualitate, de raportare la viață, la naștere, la Dumnezeu, scad sănătatea pe structurile energetice, pentru că chakrele 1 și 2 reprezintă sănătatea la nivel fizic. Centrii energetici 1 și 2 sunt foarte dezvoltați la sportivii de performanță, la aviatori, la cei care lucrează la înalțime.

descărcarea energiei acumulate prin deblocarea ch.1 și 2
Complexele și frustrările acumulate și nerezolvate în viață, stocate în subconștient și la nivel conștient, la nivel de Sine Inferior, creează blocajele majore la nivelul acestor doi centri energetici. Deblocarea și reechilibrarea acestor 2 chakre se poate face prin sport, meditatie, reiki, masaj terapeutic, hrana compatibilă cu nivelul vibrational al chakrelor 1 și 2, cursuri de dezvoltare personală în care componenta psihologică să vă ajute să conștientizați sursele emoționale interioare care creează blocajele, sa le identificați, să le înțelegeți și să transformați acele emoții și sentimente negative în energie pozitivă.
Chakra 3 – câmpul de protecție
Dacă o persoană manifestă simptome și afecțiuni la stomac, ficat, splină, pancreas, duoden, colon transvers atunci trebuie analizată chakra plexului solar (chakra 3), care generează și întreține câmpul de protecție al organismului. De acest biocâmp depinde inclusiv imunitatea întregului corp în fața bolilor virale și bacteriene. Când răciți, de exemplu, mai întâi vă scade câmpul de protecție, apoi se instalează răceala în organism, nu invers. Câmpul de protecție al organismului este cel care scade în cazul atacurilor energetice de orice natură sau în momentele în care apar stările de frică. Astfel, pot fi provocate accidentări, diminuarea rezistenței la stres, scăderea capacității de concentrare, a calmului interior, a clarității în gândire și blocarea deschiderii către lumină și energii de vibrație superioară. Un câmp de protecție puternic amplifică determinarea și curajul unui om. Cu cât crește dependența unui om de medicamente, cu atât mai mult puterea de regenerare pe cont-propriu a unui organism, scade.
Chakra 4 – câmpul de contact informațional teluric
Un blocaj al chakrei inimii, chakra 4 (care generează câmpul de contact informațional teluric) poate crea o boală de inimă, de plămâni, a problemelor dermatologice. Pot apărea astmul, depresia, dezechilibrul emoțional, incapacitatea de a iubi, de a se bucura de viață, determină lipsa milei și a compasiunii. Chakra inimii mai este cunoscută și sub demunirea de chakra iubirii și aici este sediul Sufletului, a Fărâmei Divine pe care o primim împrumut de la Divinitate înainte de a naște. Energetic vorbind, face parte din zona mediană și este chakra prin care se manifestă Iubirea Divină. A nu se confunda cu iubirea de la nivel de Sine, care este generată de la nivelul chakrei 2 (și care este iubirea karmică), cea care este apanajul naturii umane, telurice. Chakra 4 și activitatea inimii este în stransă legătură cu chakra 2 și activitatea glandelor suprarenale, care produc adrenalina (hormonul care reglează ritmul cardio-respirator si unul dintre hormonii de bază ai sistemului nervos central).
Când iubirea este completă, ea se maifestă la toate cele trei nivele, în toate structurile: mental (chakra 6, din triunghiul energetic superior), sufletesc (chakra inimii,4 ) și fizic (chakra 2, triunghiul inferior). Iubirea este cel mai benefic program divin, prin vibrația căruia omul poate evolua și se poate înălța și vindeca, reunind Trinitatea pe care o gasim în creștinism.
Echilibrul energetic al întregii structuri umane
Simbolul Crucii, întretăierea brațelor Crucii se face la nivelul Inimii, asigurând echilibrul între lumea spirituală (chakrele 7 și 6) și lumea materiala, telurică (chakrele 1 și 2), pe verticală (energie masculină, electrică, yang) și pe orizontală (energie feminină, magnetică, yin). Chakra 4 echilibrată și curățată de programe și condiționări dobândite de la familie, societate, prieteni, este o chakră care conferă sănătatea totală a inimii și a întregii structuri umane, energetic și anatomic. Chakra 4 este sediul nemulțumirilor voastre, a lipsei de iubire, inclusiv a iubirii de sine, toate acumulate și nerezolvate, care scad forța biocâmpului de contact informațional teluric. Iubirea are mai multe grade de evoluție și fiecare atragem în viața noastră oamenii și iubirile corespunzătoare nivelului nostru de evoluție.

Iertarea și iubirea – cele doua medicamente ale inimii voastre
La nivelul chakrei 4 apar o serie de diferențe între femei și bărbați, în sensul că centrii energetici ai sânilor, în cazul femeilor, sunt deschiși, iar în cazul bărbaților sunt închiși. În cazul femeilor, când se supără pe o persoană de sex feminin (mama, soră, bunică etc) – se blochează centrul energetic al sânului stâng, iar când se supără pe o persoană de sex masculin – se blochează centrul energetic al sânului drept. Supărările grave și refuzul iertării, pot duce în timp la tumori mamare. Cancerul, din punct de vedere energetic, este o entitate care se agață în biocâmpurile structurii umane, cu aproximativ 3 ani înainte de a se manifesta în fizic. Vibrația refuzului de a ierta, creează blocaje energetice care generează breșe în biocâmpul de protecție al organismului, instalându-se astfel boala în structurile biologice. Acesta este un subiect extrem de amplu, pe care îl vom putea detalia pe parcursul mai multor cursuri și seminarii. Până atunci, învățați să iertați cu toată ființa voastră.
Chakra 5 – câmpul de emisie al organismului
Dacă o persoană are probleme cu tiroida, dereglări ale hormonilor tiroidieni și a funcțiilor glandelor paratiroide, spondiloză cervicală este necesar să verificăm chakra comunicării, chakra 5 sau chakra gâtului. Aceasta generează și menține câmpul de emisie al organismului. Dezechilibrele câmpului de emisie determină repercursiuni asupra intuiției, inteligenței, trăirilor spirituale dincolo de spațiu și timp, aceasta fiind poarta de intrare a emoțiilor. Blocarea acestui câmp duce la acumulări de energie negativă, ce dau în timp, manifestări organice, somatizări. Automat, vor fi influențate activitățile telepatice, clarviziunea etc (chakra 6). Astfel, ar fi bine să găsim cele mai bune căi de comunicare, să exprimăm tot ceea ce simțim și gândim, într-un mod echilibrat, pentru a evita crearea blocajelor energetice la acest nivel. Chakra 5 este primul centru energetic care compune Triunghiul Superior, cel care asigură legătura cu Divinitatea. Este influențată în mod direct de chakra inimii și de chakra celui de al treilea ochi.
Chakra 6 – câmpul de recepție al sistemului energetic uman
Când o persoană acuză în mod frecvent dureri de cap, tulburări de somn, probleme la nivelul hipofizei și a hormonilor secretați de aceasta, afecțiuni ale ochilor, urechilor, sinusurilor, simțului olfactiv, atunci ar trebui să verificăm chakra 6 sau chakra celui de al treilea ochi. Chakra 6 generează și menține câmpul de recepție al sistemului energetic uman – sediul gândirii, câmpul mental, sediul memoriei. Un blocaj la nivelul acestui câmp determină confuzii, dezechilibru mental, depresii, scade puterea de concentrare, scade accesul la cunoașterea universală, împiedică relația cu Sinele Suprem. Câmpul de recepție este folosit în influențarea mentală prin sugestie de către cei instruiți să facă acest lucru, persoane cu un mental extrem de puternic.

 

Glanda pineală – secretă dimetiltritamina sau ”molecula lui Dumnezeu”
Anatomic vorbind, la nivelul chakrei 6 se află: hipofiza, glanda pineală (cea care secretă, pe lângă alți hormoni, și dimetiltriptamina sau ”molecula lui Dumnezeu”) și trunchiul cerebral. Aici se integrează toate funcțiile organelor corpului, fiind centrul de comandă al sistemului nervos central, inclusiv al sistemului nervos vegetativ (activitatea tuturor glandelor cu secreție internă, externă și mixtă din organism).
Este influențată direct de chakra 2 (suprarenalele secretă adrenalina care este unul dintre cei mai importanți neurotransmițători ai Sistemului Nervos Central) și de chakra 4, chakra Inimii.
Este foarte important să vă studiați gândurile, să le identificați sursele emoționale ale acestora și să vă urmați calea voastră către fericire. Atunci veți face Voie Divină. Învățați să faceți diferența dintre fericirea voastră și fericirea celor din jurul vostru, a soțului, a soției, a părinților, a copiilor și celor care vă înconjoară. Așteptările lor, proiecțiile dorințelor lor pot, de multe ori, să nu se identifice cu fericirea voastră proprie. Depresivii sau cei care sunt diagnosticați cu boli neuro-psihiatrice nu au o relație bună cu Divinitatea. Undeva este o ruptură la nivel de Sine interior. Este bine să descoperiți unde este buba interioară și cum o puteți remedia. Totul se face în timp, prin introspecție, prin cunoașterea micro-cosmosului interior. Iar aici nu putem trișa, nu putem copia, nu putem arde etape. Dumnezeu este fericire și iubire divină. Nu putem ajunge la acel nivel dacă suntem nefericiți, dacă nu putem ierta, dacă judecăm la fiecare pas tot ceea ce mișcă în jurul nostru, trăind doar prin intermediul orgoliului, nu al respectului de sine.

Chakra 7 – câmpul de contact informațional cu Universul
Dacă cineva are probleme la nivel cerebral, la nivelul epifizei și al hormonilor secretați de aceasta, înseamnă că există blocaje la nivelul chakrei coroană (chakra 7). Generează câmpul de contact informațional cu Universul. Blocajele duc la ruptura de lumină, părăsirea de Dumnezeu.
Această chakră este cea mai apropiată de lumina divină, cu cât centru acesta este mai dezvoltat, cu atât persoana este mai apropiată de Divinitate și mai înțeleaptă. Pot avea loc atacuri psi în urma cărora se blochează centrii energetici superiori, pentru a se tăia accesul la lumina divină. Blocajele la acest nivel se mai creează și în cazul karmelor grele de neam, al karmelor grele ale părinților și a karmei personale care ține de gândire și de raportare la divinitate. Creșterea vibrației creierului duce automat la accesarea gândurilor de vibrație înaltă. Orice gând negativ, orice schemă de gandire are un punct de plecare în interiorul creierului vostru, la nivel conștient sau inconstient.
În ortodoxie se spune că trebuie să coborâm mintea în inimă, deci să unim Spiritul și planul mental cu Sufletul și planul emoțional. Sinele inferior (cel de la nivel de chakră 2) să fie și el, de asemenea unit cu planul emoțional (chakra 4, chakra inimii). Astfel se asigură Unitatea Trinității de la nivelul corpului uman (Spirit, Suflet și natura umană).
Iluminarea spirituală spre care se tinde la ora actuală are ca bază, spre surprinderea multora, ancorarea permanentă în planul material – pentru menținerea echilibrului întregii noastre structuri energetice și înțelegerea pe deplin a tuturor mecanismelor interne – ale corpului uman și micro-universului interior și apoi externe – ale macro-cosmosului, a modului în care noi putem influența realitatea din jur și a efectelor a tot ceea ce ne înconjoară asupra noastră, ca sistem complex de biocâmpuri. Să nu uităm un aspect important: că singura constantă în viața noastră este SCHIMBAREA, odată cu ea noi învățând ADAPTABILITATEA și menținerea permanentă a ECHILIBRULUI în tot și în toate.

Sistemul Nervos Central – coordonarea activității întregului organism
Chakrele 1 și 2 sănătoase și echibrate sunt cele care asigură sănătatea chakrei 4 (chakra inimii) și a chakrei 6 (chakra celui de al treilea ochi), respectiv a câmpurilor de contact informațional teluric și a câmpului de recepție, deoarece de la nivelul glandelor suprarenale se secretă unul dintre cei mai importanți hormoni endocrini: adrenalina, care pe de o parte menține și reglează ritmul cardiac, are rol de activator metabolic și pe de altă parte, este unul dintre cei mai importanți neuro-transmițători ai sistemului nervos central.
Astfel, cu cat crește mai mult nivelul Conștiinței, cu atât mai mult avem nevoie de ancore în lumea fizică, materială (reechilibrare permanentă), pentru că în această viață avem cu toții de învățat lecția întrupării terestre, acum și aici, pe acest Pamânt. Elevarea spirituală poate deveni o lecție amară – pentru cei care pierd echilibrul și un dar divin pentru cei care învață menținerea acestui echilibru și smerenia față de Divinitate și față de acest dar unic. Totul ține de respectul și iubirea de sine a fiecăruia, nu de orgoliul care poate crește rapid, ține de bunul simț, de capacitatea noastră de conștientizare și de liberul arbitru. Nu suntem într-o competiție unii cu alții. Fiecare vine cu Menirea sa, cu drepturile sale divine, cu lecțiile și cu examenele pe care le are de parcurs și este loc pentru fiecare sub același Soare. De fapt, acesta este examenul final în fața Divinului din noi și a Divinității Sursă din care ne naștem cu toții.
Masajul deblochează centrii energetici si vindecă afectiunile
În cadrul cursurilor și seminariilor de masaj terapeutic, reiki, psihonutriție și dezvoltare personală pe care le predau, putem detalia pe larg modul în care diferențiați energia fiecărei chakre, caracteristicile ei, schimbările la nivel energetic din corpul unui pacient, modul în care puteți face tratamentele pentru deblocarea energetică și, cel mai important, învățați să vă cunoașteți propriul corp și propria lume interioară, să vă aplicați autotratamentul energetic necesar pentru a vă reechilibra biocâmpurile și întreaga structură mentală, emoțională și fizică.
Echilibrul lumii care vă înconjoară este determinat de echilibrul dvs. interior
Prin schimbarea modului de gandire si evolutie spirituala va puteti dezvolta personal, puteti percepe lectiile de viata din atitudinea celorlalți în raport cu persoana ta,  raportarea ta la interior si nu la exterior Va dorim mult succes in drumul spre inima ta!
TERAPII PENTRU TRUP SI SUFLET, CURSURI PENTRU EVOLUTIE SPIRITUALA  GASITI AICI: 0724395645
Trimite și prietenilor

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Call Now Button