Consilierul pentru dezvoltare personală este un specialist care lucrează cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic, care au nevoie să exploreze sau să depăşească diverse stări sau situaţii cu care se confruntă în evoluţia personală şi profesională, valorificând şi dezvoltând resursele şi potenţialul propriu.
Intervenţia specializată a consilierului pentru dezvoltare personală constă în însoțirea, susținerea si încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici si instrumente specifice, in vederea sondării si relevării propriilor capacitați si resurse si a conștientizării punctelor critice din existenţa proprie si a posibilităților de depășire a situațiilor neconvenabile într-o manieră particularizată si non-directivă.
Consilierul pentru dezvoltare personala nu își etichetează clienții, nu face judecați de valoare, nu le oferă sfaturi, opțiuni sau soluții, ci își susține clienții, cu ajutorul instrumentelor si tehnicilor specifice, astfel încât clienții descoperă ce anume se întâmpla si cum anume pot să schimbe situația.
Prin consiliere sunt abordate emoţiile, cogniţiile (gândurile) şi comportamentele care împiedică dezvoltarea şi adaptarea optimă a persoanei la cerinţele cu care se confruntă.
Atitudinile şi abilităţile consilierului reprezintă aspectele de bază în consiliere. Toate intervenţiile făcute de consilier vor fi filtrate prin prisma atitudinii pe care o are consilierul faţă de client şi a abilităţilor de comunicare şi ascultare cu acesta. O atitudine adecvată pentru consiliere reflectă acceptarea necondiţionată a clientului, empatia, congruenţa şi colaborarea.
Atitudinile şi abilităţile de consiliere au un rol important în construirea şi menţinerea unei relaţii terapeutice eficiente.

Abilități de bază în consiliere
În interacţiunea cu clientul, consilierul de dezvoltare personală este necesar să îşi dezvolte şi să stăpânească abilităţi de ascultare şi comunicare.
Abilităţile cele mai importante de ascultare şi comunicare cu clientul sunt: ascultarea activă, observarea, focalizarea, confruntarea şi furnizarea de informaţii.
1. ASCULTAREA ACTIVĂ
Ascultarea activă se realizează prin adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal şi nonverbal al clientului, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea şi adresarea întrebărilor.

a) Adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal şi nonverbal al clientului
Un mod eficient de îmbunătăţire al relaţiei terapeutice este adaptarea comportamentului nostru la comportamentul verbal şi nonverbal al clientului. Prin aceasta, clientul primeşte mesajul că este ascultat.
A doua modalitate, se referă la adaptarea tonului vocii şi a ritmului de vorbire al consilierului la cel al clientului. Vocea noastră este un instrument care comunică sentimentele pe care le avem faţă de o persoană. De exemplu, dacă un client vorbeşte încet sau foarte repede terapeutul poate să încerce să-i răspundă în aceeaşi manieră. Sesizarea acestui aspect ne ajută să evităm să întrerupem clientul atunci când ne spune ceva.
O altă modalitate de îmbunătăţire a relaţiei cu clientul se referă la ponderarea contactului vizual în funcţie de starea de confort a clientului; de exemplu, dacă acesta se simte incomodat de o privire prea insistenta, terapeutul trebuie să-şi readapteze privirea. Modificările bruşte ale contactului vizual sau ale comportamentului nonverbal al clientului atunci când ne povesteşte ceva, pot fi un semn că subiectul despre care vorbeşte este unul dificil pentru el.
În consecinţă, folosind aceste modalităţi, consilierul va transmite clientului că îl ascultă, iar astfel clientul se va simţi pregătit să răspundă la întrebările consilierului.

b) Folosirea răspunsului minimal şi a încurajării
Apare automat în conversaţia noastră atunci când ascultăm, sub formă nonverbală (a da din cap, aha), dar şi verbală (înţeleg, ştiu ce vrei să spui). Ele indică vorbitorului că persoana cu care discută este atentă
Dacă clientul ne povesteşte ceva – „Este groaznic ! Şeful strigă la mine, clienţii sunt nemulţumiţi. Mă simt ca într-o cuşcă”- şi se opreşte aici, consilierul îl poate încuraja să continue prin simpla repetare a ultimelor cuvinte „ca într-o cuşcă ?” aşteptând o detaliere din partea clientului.

c) Reflectarea
Reflectarea are rolul de a explicita şi clarifica emoţiile cu care se confruntă clientul la un moment dat. Exista două tipuri de reflectare: reflectarea conţinutului care de multe ori este numită şi parafrazare şi reflectarea sentimentelor. Ele pot fi folosite şi împreună.
Reflectarea este exprimarea intelegerii de catre consilier atat a continutului informational, cat si a starii emotionale transmise de client. Uneori este mai relevanta reflectarea emotiilor decat a continutului ; scopul fundamental al reflectarii este mai ales cel de validare a trairilor emotionale a clientilor.
Poate fi considerata sinonima cu raspunsul la partea afectiva a mesajului. Scopul reflectarii consta in:
• a incuraja clientul sa exprime cat mai multe dintre sentimentele sale;
• a sprijini clientul in a experimenta stari emotionale intense;
• a ajuta clientul sa devina constient de sentimentele care l-ar putea domina.
Reflectarea este una din abilităţile cheie în consiliere, deoarece îl face pe client să devină conştient de ceea ce simte şi îl încurajează să se confrunte cu problemele emotionale şi nicidecum să le evite. Înainte de a face orice intervenţie, e important să recunoaştem sentimentele cu care se confruntă clientul şi să le validăm. În mod frecvent, unii clienţi evită să-şi exploreze sentimentele, deoarece vor să evite durerea asociată cu emoţiile puternice cum ar fi tristeţea, disperarea, furiea sau anxietatea. Confruntarea cu sentimentele lor le permite clienţilor abordarea eficientă a problemelor şi apoi posibilitatea să ia decizii mai bune. De exemplu, dacă terapeutul îi spune clientului “eşti foarte trist”, îl va determina pe client să se focalizeze pe durerea sa. Experienţierea emoţiilor este adesea dureroasă, dar are funcţie cathartică şi este indicat să intervină în acest sens în procesul de consiliere.
Câteodată clienţii spun direct ceea ce simt („sunt furios pe fratele meu”). Pentru persoanele care vorbesc mai puţin despre sentimentele lor, consilierul poate adresa o întrebare închisă pentru a clarifica ceea ce simte clientul “Eşti cumva furioasă pe tatăl tău?”. De asemenea, consilierul îşi poate da seama de emoţiile pe care le trăieşte clientul şi din comportamentul lui nonverbal.
Scopurile reflectarii:
• Sa verifice intelegerea celor relatate de interlocutor;
• Sa ii comunice interlocutorului intelegerea si acceptarea neconditionata;
• Sa stabilească o relație bazata pe încredere.

d) Parafrazarea
Parafrazarea presupune reformularea celor spuse de client atunci când consilierul doreşte să se asigure că a înţeles bine ceea ce clientul îi transmite.

e) Sumarizarea
Consilierul sumarizează din când în când informaţia furnizată de catre client. Sumarizarea are mai multe roluri:
• clarificare: câteodată clienţii devin confuzi în legătură cu detaliile povestirii lor. În acest caz, sumarizarea clarifică afirmaţiile lor şi organizează informaţia, astfel încât clienţii să dobândească o imagine mai clară şi să aibă posibilitatea de a găsi soluţii la problemele lor.
• fixare: sumarizarea este utilă când consilierul doreşte să încheie sau să înceapă şedinţa, sau concluzionează şi se face trecerea spre o altă temă, permiţându-i astfel clientului să fixeze mai bine lucrurile discutate.

f) Formularea întrebărilor
Întrebările ne ajută să aflăm informaţii despre problema cu care se confruntă clientul (“Poţi să-mi descrii ultima ceartă pe care ai avut-o cu tatăl tău?”), sau să clarificăm unele aspecte din ceea ce ne spune (Clientul: George mă enervează tot timpul!,Consilier: Poţi să-mi spui mai multe despre ceea ce face George şi te enervează ?”)
Există două tipuri de întrebări: întrebări deschise şi închise.
Întrebările închise sunt acele întrebări care generează răspunsuri specifice, în termeni de da sau nu, sau răspunsuri care oferă foarte puţine informaţii cum ar: “Ai venit aici cu masina…? Câţi ani ai? Îţi place la job”.
Aceste întrebări se folosesc atunci când dorim să obţinem unele informaţii concrete sau atunci când clientul are dificultăţi în a se exprima.
Utilizarea întrebărilor închise poate duce la următoarele probleme:
• clientul poate da un răspuns scurt fără a-l mai dezvolta
• clientul se poate simţi limitat în a răspunde la întrebări într-o manieră semnificativă
• clientul poate aştepta o altă întrebare în loc să se simtă liber să răspundă în mod deschis
De aceea, întrebările închise trebuie folosite cu grijă.
Întrebările deschise permit explorarea conţinutulului şi a emoţiilor relevante. Astfel de întrebări pot fi: “Poţi să-mi povesteşti despre familia ta?, Cum te simţi?, Ce poti să-mi spui despre jobul tau?”. Prin urmare, răspunsurile clienţilor sunt mult mai bogate din punct de vedere informaţional. Totodată, permit clientului să vorbească despre lucrurile importante pentru el şi nu despre ceea ce considera consilierul că ar fi mai important.
2. OBSERVAREA
Observarea este abilitatea de a culege informaţii relevante despre client din următoarele surse: comportament verbal, nonverbal şi identificarea incongruenţelor. Observarea discrepantei dintre cele doua componente ofera de cele mai multe ori informatii suplimentare despre persoana/situatia in cauza.
Abilitățile de observare permit o înțelegere reală a mesajului transmis, a stării afective a interlocutorului.

a) Comportamentul verbal
Clienţii au tendinţa de a repeta şi a pune accentul pe cuvintele care exprimă lucruri importante pentru ei, prin urmare este important să identificăm care sunt acestea.

b) Comportamentul nonverbal
Comportamentul nonverbal se referă la contactul vizual, expresia feţei, postura, mişcările corporale şi tonalitatea vocii. Putem observa o modificare a posturii clientului în sensul luării unei poziţii închise (braţe şi picioare încrucişate) atuncicând se simte inconfortabil sau nu doreşte să vorbească despre un subiect, şi alternarea rapidă a contactului vizual sau ezitarea în vorbire atunci când se simte confuz. Expresia facială reflectă ceea ce simte clientul la un moment dat. În acest sens, putem observa încleştări ale feţei, dilatări ale pupilei când clientul este interesat de ceva, un zâmbet care nu se potriveşte într-un context, înroşiri ale feţei,modificări ale ritmului respiraţiei.

c) Identificarea incongruenţelor
Stările de confuzie, sau cele conflictuale sunt de multe ori motivul pentru care clienţii se adresează unui consilier. Observarea atentă a comportamentului verbal şi nonverbal ne poate oferi multe informaţii despre incongruenţele cu care se confruntă clientul. Discrepanţele pot fi de mai multe tipuri:
1. Discrepanţe între două comportamente nonverbale
Clientul poate vorbi despre cât de bine merge relaţia cu partenerul, zâmbind în timp ce ţine mâinile şi obrajii încleştaţi.
2. Discrepanţe între două afirmaţii
Într-o singură frază, clientul poate exprima două lucruri contradictorii: „Fiul meu este extraordinar, sunt mulţumit, dar pur şi simplu nu mă respectă!”
3. Discrepanţe între ceea ce spune şi ceea ce face clientul
Un părinte poate vorbi despre cât de mult îşi iubeşte copilul în timp ce foloseşte ca şi metodă de disciplinare pedepsa fizică.
4. Discrepanţe între o afirmaţie şi comportamentul nonverbal
Clientului îi poate spune consilierului „Nu mă deranjează să discut despre acest subiect„ în timp ce ţine mâinile încleştate şi roşeşte”.
5. Discrepanţe între modul de gândire a două persoane
Identificarea confliectelor pe care clientul le are cu alte persoane este un punct important în consiliere.
6. Discrepanţe între ceea ce îşi doreşte clientul şi o situaţie
Aceste incongruenţe se datorează modului în care clientul percepe realitatea diferit de modul în care realitatea se prezintă („Aş vrea să dau la medicină, dar tocmai am aflat că se dă examen din chimie şi mie nu-mi place chimia. N-o să reuşesc niciodată!”)
De multe ori în consiliere identificare discrepranţelor reprezintă primul pas în a-i face pe clienţi să conştientizeze problema cu care se confruntă.

3. FOCALIZAREA
Focalizarea presupune direcţionarea conversaţiei cu clientul spre aspectele pe care le considerăm importante pentru consiliere; de asemenea, ea este utilă atunci când clientul ne furnizează foarte multe informaţii despre ceea ce se întâmplă, sare de la un subiect la altul sau evită în mod sistematic să vorbească despre un subiect. Focalizarea poate fi făcută pe emoţiile clientului(“Ioana, pari supărată! Poţi să-mi spui mai multe despre ceea ce simţi acum ?”), pe problemă(“Poţi să-mi spui mai multe despre cearta pe care ai avut-o cu soţul tău?”), sau pe relaţiile cu ceilalţi (“Cum crezi că afectează pe membrii familiei demisia ta ?”).
La consilierii începători există tendinţa de a se focaliza mai mult pe fapte şi mai puţin pe emoţiile clientului; astfel la finalul şedinţei consilierul adună o mulţime de date despre problemă, dar nu şi despre modul în care problema îl afectează pe client. Totuşi, de cele mai multe ori clienţii se adresează unui terapeut datorită emoţiilor pe care le provoacă o situaţie. Prin urmare, identificarea emoţiilor clientului faţă de o situaţie este un punct cheie în consiliere.

4. CONFRUNTAREA
Confruntarea constă în identificarea discrepanţelor (discrepanţe între două comportamente nonverbale, discrepanţe între două afirmaţii, discrepanţe între ceea ce spune şi ceea ce face clientul, discrepanţe între o afirmaţie şi comportamentul nonverbal, discrepanţe între două persoane, discrepanţe între ceea ce îşi doreşte clientul şi o situaţie),conştientizarea acestora de către client şi asistarea acestuia în a găsi soluţii la problema cu care se confruntă. Ea se bazează pe ascultarea activă şi pe observarea atentă a clientului.
Confruntarea trebuie să fie făcută cu grijă, fără a judeca clientul, bazându-ne pe sumarizare, parafrazare, şi reflectarea empatică a sentimentelor.

5. FURNIZAREA DE INFORMATII
Pe parcursul şedinţelor, consilierul identifică, atitudinile, abilitățile şi cunoștințele clientului faţă de o anumită problemă. În funcţie de acurateţea lor, consilierul va oferi informații noi şi corecte, transmise într-o manieră care să permită înţelegerea acestora de către client.
În furnizarea informaţiilor este indicat să se ţină cont de următoarele recomandări:
• folosirea unui limbaj comun cu cel al clientului
• transmiterea de informaţii corecte
• explorarea împreună cu clientul a alternativelor unei probleme fără a-i oferi soluţii
• Să înveţe clientul să caute singur informaţii şi să le evalueze critic
• analizarea şi să modificarea împreună cu clientul a informațiilor incorecte deţinute de acesta
O modalitate de a furniza informaţii este folosirea afirmaţiilor, acestea fiind utile în a determina clientul să se focalizeze pe povestirea lui şi să conştientizeze emoţiile aferente acesteia. Afirmațiile pot fi folosite in mai multe moduri:
• Afirmațiile dau posibilitatea clientului să conştientizeze şi să-şi exprime o anumită emoție; de exemplu, consilierul i-ar putea spune clientului care-şi reprimă furia “când sunt furios ridic tonul”.
• Afirmaţiile dau posibilitatea consilierului să-i arate clientului că este înţeles; de exemplu, consilierul poate spune clientului care se simte ruşinat: ” Dacă aş fi fost în locul tău , m-aş fi simţit foarte rușinat.”
• Afirmaţiile îi oferă consilierului un mijloc prin care să recunoască punctele tari, resursele clientului. El poate spune: “Trebuie să fi fost foarte curajos dacă ai făcut acest lucru”
• Afirmaţiile pot fi folosite pentru a sublinia evenimentele importante dintr-o activitate;
• Afirmațiile sunt utile în a-l face pe client să conştientizeze anumite stări.

Toate aceste abilităţi pot fi amplificate şi manifestate la potenţialul lor maxim, prin conştientizarea, asumarea şi practicarea de către consilier a unor calităţi personale deosebite, cum sunt: interesul sincer pentru binele oamenilor, atitudine caldă şi comunicativă în relaţiile cu oamenii, sensibilitate la sentimentele celorlalţi, toleranţă, flexibilitate, autocontrol, creativitate, realism, simţ al umorului.