Fosforul

FOSFORUL

Caracteristici generale:

  • este considerat ca fiind un adevărat „hormon anorganic al creşterii„;
  • la adult se găseşte în cantitate de aproximativ 550-850 de g, din care 80% este repartizat, sub formă de săruri insolubile, în oase şi dinţi, iar restul de 20% este repartizat în ţesuturile moi.

Roluri

– este important în metabolismul lipidelor şi polizaharidelor. Compuşii fosforici sunt esenţiali pentru stocarea şi eliberarea controlată a energiei. Este deci esenţial în eliberarea energiei necesare sistemului nervos şi glandular;

– intră în compoziţia acizilor nucleici, intervine în sinteza proteinelor, în multiplicarea celulară şi în transmiterea caracterelor ereditare;

– intră în structura oaselor şi dinţilor;

– în structura ţesuturilor moi, unde raportul Ca/P este în favoarea fosforului (asigură starea de sănătate a oaselor, gingiilor şi dinţilor);

– în asimilarea vitaminei PP şi în activarea majorităţii vitaminelor din grupul B;

– în structura membranelor celulare, unde reglează transportul soluţiilor, ca şi transmiterea impulsurilor nervoase;

– asigură menţinerea constantă a pH-ului;

– în procesul de creştere şi vindecare, ca şi în funcţionarea normală a rinichilor.

Dezechilibre cantitative

  1. Consecinţele deficitului de fosfor sunt reprezentate printr-o serie de tulburări: creşterea riscului hemoragic, alterarea funcţiilor cerebrale (iritabilitate, crize epileptice, anxietate, astenie, parestezii), dureri articulare, tulburări în formarea şi în rezistenţa oaselor şi dinţilor, astenii musculare, dureri de oase, insuficienţă cardiacă, alterarea funcţiei hepatice.
  1. Excesul de fosfor este rar şi apare la sugarii mici alimentaţi cu lapte de vacă sau lapte praf convenţional cu un înalt nivel de cazeină. De asemenea, apare la adulţi în stadiul înaintat al insuficienţei renale cronice, în hipoparatiroidism, în aportul nutriţional excesiv (situaţie rar întâlnită), ca şi în unele afecţiuni în care creşte fosfatemia ca urmare a mobilizării fosforului din rezerve. Paraclinic, excesul de fosfor se manifestă prin hiperfosfatemie, hiperfosfaturie, hipocalcemie.

Raţia

Raţia de fosfor este asemănătoare cu cea de calciu. În prima lună de viaţă nevoia este de 200 mg fosfor/zi, până la un an aceasta creşte la 400-500 mg/zi, iar până la 8-10 ani la 2g/zi. Doza zilnică la adulţi este 800 mg-1,2 g/zi şi 3 g la gravide şi la femeile care alăptează.

Surse

Sursele de fosfor sunt adesea şi surse de calciu:

– laptele şi derivatele. Laptele de mamă are de două ori mai mult calciu decât fosfor, laptele de vacă are doar cu puţin mai mult calciu decât fosfor;

– brânzeturile (200-800 mg/100 g);

– carnea de pui, peştele, ouăle şi preparatele acestora;

– seminţele de cereale şi leguminoasele uscate, precum şi derivatele preparate din făină albă (87 mg/100 g), integrală şi neagră (160 mg/100 g) sunt bogate în fosfor;

– legumele (usturoi, ţelină, morcov, praz, ceapă, roşii) şi fructele (strugurii, nucile, migdalele) conţin cantităţi mici de fosfor.

Cantităţile mari de fier, aluminiu şi magneziu împiedică absorbţia şi/sau activitatea fosforului. În consumul unei cantităţi prea mari de fosfor balanţa se dezechilibrează şi calciul scade. Meniurile obişnuite sunt în general bogate în fosfor, aşa că mai frecvente (atenţie la dietă!) sunt carenţele în calciu decât în fosfor.

După vârsta de 40 ani se recomandă un regim limitat în carne, axat pe legume şi lapte (rinichii nu mai pot elimina excesul de fosfor, pe de o parte, iar pe de alta, deficitul alimentar de calciu este dublat de deficitul indus hormonal, situaţie cu repercusiuni grave asupra sănătăţii, mai ales pentru femei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *