CALCIUL

CALCIUL

Mecanismele de intervenţie ale sărurilor minerale sunt foarte puţin cunoscute, orice aport şi orice deficit putând să declanşeze reacţii în lanţ. Benefice sau nefaste, aceste reacţii atrag după ele o stare nouă, diferită de echilibrul ideal. În vederea menţinerii acestuia, trebuie reluată o idee veche conform căreia noi nu vindecăm, noi nu putem decât să ajutăm organismul să se vindece. Frecvent, în această problemă fără graniţă, terapeutul acţionează adesea orbeşte, rezultatele fiind condiţionate, pe de o parte, de dozele administrate, iar pe de alta de gradele de absorbţie diferite în funcţie de individ. În prescrierea oligoelementelor, ca şi a macroelementelor, trebuie să existe multă chibzuinţă. Terapeutica minerală poate fi violentă şi toxică pe termen lung, dar poate fi şi spectaculoasă în rezolvarea unor probleme trenante de natură fiziologică

Corpul unui adult contine peste 1 kg de calciu repartizat astfel:

  • 98% în oase, sub formă de cristale de fosfat de calciu
  • 2% în sânge (calcemia), unde joacă un rol important în procesele de coagulare si în reactiile enzimatice.

Calciul intervine în contractia muschilor, intermediază actiunea hormonilor, face posibilă diviziunea si multiplicarea celulară.

Tesutul osos este remaniat permanent, iar calciul nu este fixat în oase definitiv, ci se reînnoieste continuu, în fiecare zi cantităti variabile de calciu fiind absorbite din alimentatie, fixate în tesutul osos sau eliminate prin urină si materii fecale.

Necesarul zilnic de calciu:

  • 900 mg – adulti
  • 1200 mg – copii si adolescenti
  • 1200 mg – persoane în vârstă

Deoarece masa osoasă se acumulează în timpul copilăriei si adolescentei, perioada de crestere extrem de importantă între 10 si 19 ani necesită un aport suplimentar de calciu. Asadar, doza zilnică recomandată de nutritionisti trebuie mărită de la 1200 mg/zi la 1300 mg/zi.

Aportul de calciu din alimentatie nu acoperă nevoile zilnice ale organismului – femeile consumă aproape 50% din doza recomandată, în timp ce bărbatii acoperă 75% din ea. Aportul scăzut de calciu este asociat cu afectiuni severe: osteoporoză, hipertensiune, cancer de colon, calculi urinari.

Factorii care influenţează absorbţia calciului:

  • starea raportului Ca/P din organism (a cărui valoare este de 2/1 în oase);
  • prezenţa proteinelor, respectiv a aminoacizilor, în special a lizinei şi argininei;
  • prezenţa lactozei, a acidului lactic şi a acidului citric, a lipazei şi a sărurilor biliare;
  • prezenţa calciferolilor (vitamine D, îndeosebi D2 şi D3);
  • prezenţa parathormonului;
  • calitatea sucului gastric, aciditatea gastrică;
  • nivelul motilităţii intestinale: lipidele scad motilitatea intestinală menţinând un contact prelungit al chimului cu suprafaţa absorbantă, iar acizii graşi liberi se asociază cu calciul şi formează săruri insolubile care sunt eliminate fecal.
  • calitatea alimentaţiei: alimentaţia săracă măreşte coeficientul de utilizare digestivă al calciului, de exemplu: fitina, acidul fitic, acidul oxalic şi ionii de K, Mg, Al, Fe, P interferă absorbţia, printr-un fenomen de insolubilizare a calciului, crescând astfel eliminarea intestinală a lui;
  • nivelul vitaminelor A şi C;
  • sexul – s-a stabilit că absorbţia calciului este mai mare la bărbaţi decât la femeile aflate în afara perioadei de maternitate;
  • sarea în cantitate mare ca şi apa minerală şi băuturile acidulate cresc eliminarea calciul din oase.
  • cel mai important factor de fixare a Ca în oase este exerciţiul fizic.

 

Eliminarea calciului se face prin intestinul gros în proporţie de 75% şi prin urină în proporţie 20% iar restul prin transpiratie. Persoanele care lucrează la temperatură ridicată pot pierde peste 100 mg Ca/h prin transpiraţii, în timp ce, în mod normal această pierdere este de 15 mg/zi.

Roluri

– intră în structura sistemului osos şi a dinţilor;

  • intervine în coagularea sângelui ;
  • activează un număr mare de enzime;
  • participă la mecanismul contracţiei musculare;
  • împreună cu magneziul scade excitabilitatea neuro-musculară fiind astfel larg folosit în neuropsihiatrie (în tratamentul insomniilor);
  • intervine în stabilizarea membranelor celulare (micşorează amploarea proceselor alergice);
  • contribuie la menţinerea metabolismului hidro-electrolitic;
  • intervine în echilibrul acido-bazic;
  • intervine în metabolismul fierului.
  • Este responsabil de sănătatea sistemului cardio-vascular şi contribuie la menţinerea ritmului cardiac.

Dezechilibre cantitative

Calcemia normală este de 9-11 mg/100 ml sânge.

  1. Carenţa poate duce la apariţia cariilor şi rahitismului la copii, a osteoporozei la adulţi şi vârstnici. Consumul crescut de băuturi răcoritoare nealcoolizate (în special cele care au conţinut ridicat de fosfor) produce o pierdere rapidă a calciului din organism, dar şi consumul băuturilor carbogazoase duc la aceleaşi efecte.

Manifestările generale şi nespecifice ale hipocalcemiei sunt: insomnie, irascibilitate, palpitaţii, colici abdominale, balonări, tulburări de deglutiţie, parestezii, crize de transpiraţie, stări depresive, cefalee, fasciculaţii musculare, lipsă de aer, melancolie, tulburări de dinamică sexuală, scăderea libidoului şi a potenţei, lipotimii, crize de isterie, tulburări de concentrare etc. Femeile, la menopauză, pierd 2-5% din calciul osos/an, iar în caz de deficienţe alimentare şi dezechilibre hormonale necorectate, aceste pierderi ajung la 3-8%. În malabsorbţie o cantitate mare de calciu este antrenat în procesul de formare a sărurilor. Se pierd astfel cantităţi mari de vitamine liposolubile şi calciu, iar clinic se instalează diverse boli: rahitism, carii dentare, spasmofilie, tetanie şi osteoporoză. Sunt autori care susţin că osteoporoza nu este cauzată de lipsa calciului din dietă, ci mai degrabă de un exces acid în dietă, ceea ce obligă corpul să dirijeze calciul dinspre schelet spre zonele care au nevoie de tamponare.

  1. Excesul este mult mai rar întâlnit decât hipocalcemia şi are drept cauză exagerarea aportului alimentar sau/şi a celui medicamentos. Consumul de alimente preparate industrial şi îmbogăţite în calciu, mai ales când se administrează concomitent cu vitamina D, duce la creşterea calcemiei şi a riscului depunerilor de calculi în rinichi, vezica urinară, aortă (sindromul Da Costa), ca şi în ţesuturile moi (muşchi). O serie de boli digestive care evoluează cu hiperaciditate şi în care consumul mare de lapte şi săruri alcaline (cu Ca) generează hipercalcemia. Calciul poate fi crescut, de asemenea, în: tuberculoză, sarcoidoză, metastaze osoase, hiperfuncţia glandelor paratiroide, imobilizare prelungită etc.

Manifestările generale şi nespecifice ale hipercalcemiei sunt: greaţă, vărsături, diminuarea apetitului, astenie, dureri mio-osteo-articulare, somnolenţă, uscarea mucoasei orale şi nazale, constipaţie, prurit, modificarea frecvenţei cardiace, hipertensiune arterială, hemoragii gastro-intestinale, litiază renală, modificarea randamentului fizic şi intelectual etc. Experimental, s-a demonstrat faptul că administrarea zilnică a 1500 mg – 2000 mg de calciu predispune la infecţii urinare care nu-şi găsesc tratament!

Surse

Sursele alimentare de calciu sunt reprezentate de:

lapte şi produse lactate. Ele reprezintă cea mai importantă sursă de calciu întrucât îndeplinesc condiţiile optime pentru absorbţia şi utilizarea metabolică a acestui element.

apa potabilă constituie o importantă sursă de calciu (până la 300 mg/l), pentru că ea conţine forma uşor absorbabilă. Alături de apă, vinul se constituie într-o sursă la fel de valoroasă din punct de vedere cantitativ;

legumele şi fructele conţin cantităţi mai mici de calciu şi, teoretic, au un coeficient de utilizare digestivă mai mic decât laptele şi brânzeturile, dar pentru că au efect alcalinizant eficienţa lor metabolică este foarte bună;

– spanacul, roşiile, trestia de zahăr şi cacao conţin cantităţi importante de oxalaţi care interferă absorbţia calciului;

– cerealele sunt sărace în calciu, iar pe de altă parte au cantităţi mari de fitaţi, astfel că, atunci când sunt consumate excesiv şi netratate termic (prin tratament termic fitaţii sunt parţial inhibaţi) pot determina perturbări ale absorbţiei calciului;

– carnea şi derivatele sunt sărace în calciu. Fac excepţie conservele de peşte în sos tomat în care, prin mediul acid creat de tomate, oasele de peşte se solubilizează şi calciul structural trece în sos îmbogăţind şi carnea conservată.

Mitul lapte-calciu-densitate osoasă a fost creat şi perpetuat de reclamele intense ale industriei lactate! Este demonstrat că un bun aport poate fi obţinut prin consum de hering, somon, ton, gălbenuş de ou şi uleiuri de peşte; este demonstrat că vitamina D este generată în cantităţi adecvate prin expunerea la soare, nu mai mult de 10-15 minute, cam de trei ori pe săptămână, a părţilor normal descoperite!

Osteoporoza este o problemă foarte actuală şi de importanţă specială pentru femei. Este demonstrat faptul că ea nu este rezultatul lipsei calciului din dietă, ci al excesului în acid al acesteia! Acest exces acid obligă corpul să scoată calciul afară din schelet în vederea menţinerii, în echilibru, a sistemelor tampon! Este adevărat că produsele lactate conţin mult calciu, dar la fel de adevărat este şi faptul că oamenii care au nivele mai ridicate ale aportului de calciu (prin consum crescut de produse lactate) au nivele mai ridicate şi de osteoporoză!  Explicaţia este că adeseori alimentele bogate în calciu sunt bogate şi în proteine ceea ce duce la acidifierea mediului intern. Mediul acid „jefuieşte” corpul de calciu! De exemplu, brânza: este foarte bogată în calciu, dar este si foarte bogată în proteine şi acidifică sângele; consumul frecvent va genera pierderile calciului, dar şi a altor minerale cu rol alcalinizant. American Journal of Clinical Nutrition a scris încă din 1970 că: „Osteoporoza este de fapt o boală generată de un număr de factori, cel mai important fiind aportul excesiv de proteine”.

American Journal of Clinical Nutrition a publicat în 1983 cel mai mare studiu, făcut vreodată, asupra osteoporozei. S-a confirmat faptul că vegetarienii nu au la fel de multă osteoporoză ca şi omnivorii:

  • la 65 de ani, femeile vegetariene aveau 18% pierderi osoase;
  • cele nevegetariene aveau 35%!
  • cifrele echivalente pentru bărbaţi erau 3% şi 7%.

Cifrele pot fi explicate de faptul că vegetarienii nu mănâncă la fel de multe proteine ca şi mâncătorii omnivori, pe de o parte, iar pe de altă parte, proteinele sunt de mai bună calitate, au lanţuri mai mici, se poate digera mult mai uşor.

Scheletul se comportă ca o magazie de calciu şi alte minerale alcaline.

Nivelul pH-ului sângelui este vital! Prin reacţii, mai mult bănuite decât stăpânite, când mâncăm prea multe mâncăruri generatoare de aciditate (proteine, băuturi acidulate, băuturi neacidulate conservate cu acid fosforic, sare, zahăr, cafea şi ceai, medicamentele sau fumatul) sau când viaţa de zi cu zi este marcată de sedentarism, calciul este mobilizat din schelet, împreună cu alte minerale alcaline, spre sânge! Oamenii trebuie să aibă întâi de toate pâine, cartofi şi varză în cantităţi suficiente, şi apoi puţin lapte. Carnea este ultima cerinţă de îndeplinit.

Am putea concluziona că:

  • laptele fiecărei specii, în starea sa naturală, este o hrană perfectă pentru puii speciei respective, el asigurând, pe timp limitat, creşterea lor rapidă;
  • prea multe produse lactate, şi mai ales în formele denaturate pe care le găsim în supermarketuri, sunt generatoare de boală;
  • echilibrul metabolic al calciului este menţinut, în cel mai simplu şi eficient mod prin păstrarea unei diete echilibrate – 80% alcalină şi 20% acidă! Acesta se poate menţine prin aport echilibrat dar, foarte important, prin masticaţie îndelungată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *