Aromaterapia – uleiuri esentiale

             ” Calea spre sănătate este să faci în fiecare zi o baie parfumată şi un masaj aromat ”

Hipocrate, părintele slăvit al medicinei, cunoştea valoarea terapeutică a multor moduri naturale de vindecare folosite în Grecia antică, printre care şi aromaterapia.
Inainte de a practica medicina în tradiţia occidentală, condiţia obligatorie în întreaga lume era să depui „Jurământul lui Hipocrate”.
Totuşi, rolul terapeutic al aromaterapiei, lăudată de Hipocrate pentru beneficiile ei tămăduitoare, a fost privit cu scepticism de către organizaţiile medicale.

 AROMATERAPIE -Uleiuri esentiale au fost considerată doar o terapie plăcută, alternativă, eficientă pentru relaxarea nervilor si corpului.

Nu există nicio îndoială că relaxarea minţii şi eliberarea de stres sunt de o importanţă extremă în orice proces de vindecare. Aromaterapia oferă însă mult mai mult.
Peste trei sute de uleiuri parfumate sunt folosite de aromaterapeuţii profesionişti, deşi doar zece vin în întâmpinarea nevoilor de zi cu zi ale unei familii obişnuite. Fiecare ulei are
propria categorie de proprietăţi terapeutice, în funcţie de proporţiile şi combinaţiile de preparate chimice care există în mod natural în acesta. Chimiştii au izolat ingredientele
„active” în cazul unor uleiuri care, prin utilizarea lor practică, au dovedit că au efecte curative. Medicamentele s-au dezvoltat prin concentrarea acestor substanţe active.
Fiecare ulei poate conţine însă până la două sute de compuşi chimici diferiţi. Interacţiunea acestora îi conferă uleiuIui „putere” şi îi reduce din posibilele efecte adverse, care însoţesc
medicaţia sintetică. Acestea fiind spuse, uleiurile folosite în aromaterapie trebuie utilizate în mod adecvat, pentru a asigura beneficii optime şi reacţii adverse minime.

Aromaterapia a devenit una dintre metodele de vindecare naturală cu cea mai rapidă răspândire în multe ţări ale lumii. Şi-a câştigat cu rapiditate respectul din partea

Curs Calificare Tehnician Maseur

medicilor tradiţionali şi a aromaterapeuţilor calificaţi care nu lucrează numai în particular, ci şi în spitale, ospicii şi cabinete medicale.
Arta aromaterapiei foloseşte uleiuri esenţiale pure, extrase din diferite părţi ale plantelor şi ale copacilor. Aceste substanţe naturale, parfumate, lichide, considerate de
obicei „forţa vieţii” sau „sufletul” plantelor, au o mulţime de proprietăţi terapeutice. Scopul acestui articol este de a vă sugera cum să folosiţi uleiurile esenţiale într-un mod sigur şi
eficient pentru prietenii şi familia dumneavoastră, fără să provocaţi efecte secundare dăunătoare, cum este cazul multor medicamente sintetizate. Informaţia cuprinsă în aceste
pagini va fi, de asemenea, foarte folositoare celui care studiază sau practică aromaterapia.
Aromaterapia este o terapie holistică bazată pe metode complementare medicinei clasice, care contribuie Ia menţinerea sau redarea echilibrului sănătăţii fizice, mentale şi
spirituale. Face parte dintr-un regim de vindecare holistic, care implică mai mult căutarea cauzelor principale ale unei boli decât tratarea simptomelor acesteia şi trezirea abilităţii
naturale a organismului de a se autovindeca, ducând spre o stare de echilibru.
Aromaterapia înseamnă mai mult decât aplicarea uleiurilor esenţiale. Pentru a dobândi „vindecarea totală”, factori cum ar fi dieta şi stilul de viaţă trebuie să fie întotdeauna luaţi în
considerare.

Sper că îi veţi permite aromaterapiei să devină o parte din viaţa dumneavoastră de zi cu zi şi că vă veţi simţi încurajaţi să învăţaţi mai multe despre aceste uleiuri esenţiale
fascinante, curative, ce vă pot ajuta să dobândiţi echilibrul minţii, al corpului şi al spiritului.

Extracţia uleiurilor esentiale
Metodele de bază utilizate în extracţia uleiurilor esenţiale
Există numeroase metode de a obţine din plante substanţele parfumate, majoritatea fiind descrise în continuare. Uleiurile esenţiale sunt însă doar acelea obţinute prin distilare
sau prin presare.
Distilarea
Distilarea este metoda cel mai des folosită şi cea mai economică de a extrage uleiurile esenţiale. Mulţi istorici îi atribuie această descoperire lui Avicenna, medic şi
savant persan, deşi este foarte posibil ca egiptenii să fi fost primii în perioada primitivă. Procesul distilării implică multă îndemânare, altfel uleiul esenţial atât de
preţios va fi pierdut sau îşi va schimba compoziţia. Unele plante sunt distilate imediat după ce au fost recoltate, în timp ce altele pot fi lăsate câteva zile sau pot fi chiar uscate
înaintea extracţiei.
Procesul distilării constă în încălzirea plantei prin introducere în apă şi fierbere sau prin trecerea acesteia prin aburi. Căldura şi aburul ajută structura celulară a plantei să se
descompună şi să elibereze astfel uleiurile esenţiale. Moleculele uleiurilor esenţiale şi aburul sunt purtate de-a lungul unui tub şi canalizate printr-un rezervor de răcire, unde se
transformă în lichid şi se adună într-un vas. Lichidul care iese este o combinaţie de ulei şi apă şi, deoarece uleiurile esenţiale nu sunt solubile în apă, pot fi separate cu uşurinţă de
aceasta şi evacuate prin sifonare. Uleiurile esenţiale mai uşoare decât apa vor pluti la suprafaţă, pe când cele mai grele decât aceasta, cum ar fi cel de cuişoare, se vor
scufunda.

Apa care intră în contact cu planta supusă distilării capătă o aromă şi este refolosită ca apă de parfum, cum este apa de lavandă sau apa de trandafiri.
In timpul procesului de distilare numai moleculele volatile extrem de mici se pot evapora. Uleiurile esenţiale care conţin o proporţie mare a celor mai mici molecule
(majoritatea volatile), sunt cunoscute ca „note de vârf”. Uleiurile compuse din moleculele cele mai grele (cel mai puţin volatile) sunt cunoscute ca „note de bază”. Uleiurile care se
află între acestea două sunt denumite „note de mijloc”.
Notele de vârf sunt cele mai volatile – aroma lor dispare în 24 de ore. Printre acestea: busuiocul, grepfrutul, lămâia, limeta şi eucaliptul. Acestea sunt stimulatoare şi
revigorante.
Notele de mijloc au o aromă care durează timp de două sau trei zile. Printre acestea: geraniul, lavanda şi muşeţelul. In general, sunt echilibrante şi ajută la întărirea
metabolismului, la digestie şi în perioada de menstruaţie.
Notele de bază sunt cel mai puţin volatile – aroma lor durează cel puţin o săptămână. Printre acestea amintim tămâia, smirna, neroli, paciuli şi vetivertul. Acestea
oferă relaxare şi sunt sedative.
De obicei, cea mai bună calitate se obţine la prima distilare. Dacă uleiurile esenţiale sunt distilate din nou, procesul este cunoscut ca „rectificare”. Prin a doua şi următoarele
distilări se va produce un ulei de calitate mai slabă, nepotrivit pentru aromaterapie.
Presarea
Această metodă este rezervată exclusiv membrilor din familia citricelor, cum ar fi bergamota, grepfrutul, lămâia, limeta, mandarina şi portocala. Esenţa rezultată se găseşte
în pungi mici localizate sub coajă. Acest proces a fost realizat mai întâi presând pur şi simplu cu mâna. Esenţa de citrice era stoarsă din coji şi apoi adunată într-un burete care,
odată îmbibat, era stors într-un vas. De ce să nu încercaţi să presaţi coaja unor citrice chiar dumneavoastră? Puteţi obţine o astfel de esenţă chiar în propria bucătărie!
Din cauza costurilor mari de producţie, majoritatea uleiurilor din citrice sunt acum obţinute cu ajutorul preselor mecanice. O mare parte din uleiul esenţial de portocale este
produs în Statele Unite ale Americii în fabricile de sucuri de fructe. Totuşi, acesta nu este cel mai bun ulei de folosit, deoarece recoltele sunt tratate cu pesticide şi îngrăşăminte
chimice, care contaminează esenţa. Uleiurile din citrice ideale pentru aromaterapia medicinală sunt obţinute din fructe crescute în mod organic sau natural. Avantajul
procesului de presare este că uleiurile esenţiale nu sunt supuse încălzirii. Din păcate, unele fabrici de uleiuri din citrice, după presare, supun coaja unui
proces de distilare, pentru a produce o cantitate mai mare de ulei. Evident că acest ulei esenţial este de o calitate inferioară, dar este adăugat de obicei uleiului esenţial presat,
pentru a obţine o cantitate mai mare şi, totodată, pentru a creşte profitul.

Extracţia pe bază de solvenţi
Prin procesul de extracţie cu solvenţi nu se obţin uleiuri esenţiale. Această metodă este aplicată în cazul florilor, al cleiului de arbore şi al răşinii şi rezultă uleiurile „absolute”
şi „de răşinoase”. Tehnica este folosită pentru o producţie mai mare sau pentru a extrage uleiurile care nu pot fi obţinute prin niciun alt proces. Iasomia, de exemplu, este în mod
violent afectată de vremea caldă sau de aburi.
Uleiurile absolute
Pentru a produce un ulei absolut, planta aromatică (flori, frunze etc. ) este supusă extracţiei cu ajutorul solvenţilor din hidrocarburi, ca benzenul sau hexanul. Planta este
acoperită cu solvent şi încălzită treptat pentru a se dizolva moleculele parfumate. Solventul extrage aroma şi apoi este filtrat pentru a produce un „material”. Acesta este solid,
asemănător cu ceara şi conţine în jur de 50% ceară şi 50% ulei volatil, cum ar fi, de exemplu, iasomia.
Pentru a obţine acest ulei, materialul este amestecat cu alcool pur, astfel încât moleculele parfumate să se dizolve, şi apoi este răcit. Acest amestec este filtrat, pentru a
elimina reziduurile şi pentru a separa ceara insolubilă. Alcoolul este evaporat încet sub vacuum.
Rămâne în urmă un lichid gros, cleios, colorat, cunoscut sub numele de ulei absolut.
Această metodă este frecvent folosită pentru trandafir, iasomie şi neroli. Va rămâne insă de fiecare dată o urmă de solvent. Aşadar, un absolut nu poate fi niciodată la fel de
pur ca un ulei esenţial care a fost extras prin distilare. Absolutele sunt câteodată contrafăcute, din cauza preţului lor mare. Aveţi grijă să Ie cumpăraţi întotdeauna de Ia un
furnizor cunoscut.

Uleiurile de răşinoase
De asemenea, la extracţia cu ajutorul solvenţilor se apelează şi în cazul cleiului de arbore şi al răşinii, în vederea producerii uleiurilor de răşinoase. Răşina este o substanţă
solidă sau semisolidă eliminată în mod natural de un copac sau de o plantă care au fost tăiate. In scop comercial, răşina este obţinută prin tăierea scoarţei de copac sau a
trunchiului, iar substanţa asemănătoare cleiului de arbore se întăreşte dacă este expusă la aer.
Răşina naturală este extrasă cu un solvent din hidrocarburi, cum ar fi eterul din petrol, hexanul sau alcoolul. Aceşti solvenţi sunt filtraţi şi îndepărtaţi ulterior prin distilare.
O răşină se formează în condiţiile folosirii unui solvent din hidrocarburi (de exemplu: răşina benzenică). Dacă a fost folosit un solvent pe bază de alcool, atunci este produs un
gudron (de exemplu: gudronul din tămâie şi smirnă poate fi extras din cleiul de arbore brut – oricum, ambele pot fi extrase prin distilarea cu aburi, pentru a produce uleiul esenţial).
De obicei, producătorii de parfumuri folosesc răşinile ca fixatoare, pentru a prelungi aroma.
Extracţia pe bază de grăsimi
Procesul de extracţie pe bază de grăsimi produce un ulei absolut, deşi această metodă nu mai este folosită în zilele noastre. Necesită foarte mult timp, o muncă imensă şi
este şi foarte costisitor. La început, aceasta a fost metoda principală de extracţie pentru florile delicate, cum ar fi iasomia, plantă care continuă să producă parfum chiar şi după ce a fost culeasă. Aceasta implică folosirea unor grăsimi reci, pure şi fără miros, care se răspândesc peste nişte bucăţi de sticlă, montate în rame dreptunghiulare mari, de lemn.
Florile sunt împrăştiate peste acest strat de grăsime care absoarbe uleiul esenţial. După aproximativ o zi, aceste flori sunt înlocuite de alte flori proaspete. Acest proces se repetă
de mai multe ori – chiar mai mult de două luni de zile – până când grăsimea ajunge Ia saturaţie. Această grăsime saturată şi parfumată este cunoscută sub denumirea de
„pomadă” peste care se adaugă alcool, iar apoi este tratată. Se lasă mai întâi să se evapore alcoolul şi apoi se produce absolutul pur.
Extracţia cu dioxid de carbon
Această metodă relativ nouă a fost introdusă abia în anii ’80. Este o metodă foarte costisitoare, deoarece echipamentul folosit este scump. Procedeul a fost gândit pentru
industria de parfumuri. Uleiurile extrase prin folosirea dioxidului de carbon ar trebui să fie de calitate superioară, pure şi foarte apropiate de uleiurile esenţiale naturale care există în
plantă – şi nu conţin deloc reziduuri de dioxid de carbon.
Preţurile sunt prea mari în acest moment, pentru a fi folosită de un aromaterapeut, dar când costurile vor fi mai mici şi producţia va creşte, va deveni o metodă accesibilă.
Sunt necesare cercetări pentru a le evalua beneficiile terapeutice, având în vedere faptul că uleiurile esenţiale au o compoziţie diferită.
Hidrodifuziunea/Filtrarea
Hidrodifuziunea sau filtrarea este cea mai modernă metodă de extracţie. Acest procedeu este mai rapid decât distilarea, iar echipamentul este mult mai simplu decât cel
folosit pentru extracţia cu dioxid de carbon. Planta (care este suspendată pe un grilaj) este trecută printr-un jet de aburi. Lichidul care rezultă, compus din ulei şi abur condensat, este
apoi răcit. Rezultatul este un amestec de ulei esenţial şi apă (ca şi în procesul distilării), ce pot fi separate cu uşurinţă. Deşi această metodă este promiţătoare, sunt necesare cercetări
pentru a evalua calitatea acestor uleiuri în aromaterapie.
Macerarea
Acest procedeu constă în aşezarea plantelor într-un vas cu ulei vegetal cald, ce determină descompunerea celulelor plantei, făcând posibilă absorbţia uleiurilor esenţiale.
Vasul este apoi agitat timp de mai multe zile. Uleiul rezultat este filtrat şi îmbuteliat, ‘gata de a fi folosit pentru masaj. Exemple de uleiuri obţinute prin macerare sunt cele de
gălbenele, de morcov şi de sunătoare.
De ce să nu încercaţi să vă faceţi propriile uleiuri macerate acasă? Umpleţi pe jumătate un vas de sticlă cu planta aleasă (de exemplu, cu melisă sau roiniţă), apoi
adăugaţi ulei vegetal de calitate superioară cât să se umple vasul. O idee excelentă ar fi să adăugaţi 10% ulei din germeni de grâu, pentru a păstra mai bine amestecul. Acoperiţi
vasul şi depozitaţi-l într-un loc cald timp de o săptămână; aduceţi-vă aminte să agitaţi vasul în fiecare zi. La final, filtraţi plantele, îmbuteliaţi din nou şi puneţi-i o etichetă.
Cumpărarea, păstrarea si folosirea uleiurilor
Din acest capitol veţi afla mai multe despre: metoda de recunoaştere a uleiurilor esenţiale pure de calitate superioară, sugestii de păstrare a uleiurilor
dumneavoastră; modul în care se pot folosi uleiurile esenţiale
Calitatea si falsificarea
Pentru a avea rezultate optime, este vital să folosim numai uleiuri esenţiale pure de calitate superioară. Este un lucru regretabil că multe uleiuri esenţiale disponibile astăzi pe
piaţă sunt de calitate slabă şi, de aceea, nu pot ajuta la remedierea problemelor de sănătate.
Numai cinci la sută din uleiurile esenţiale produse în lume sunt folosite pentru aromaterapie. Comercianţii de uleiuri esenţiale aprovizionează în mare parte industria
parfumului, pe cea alimentară, farmaceutică şi pe cea chimică. Industria alimentară şi cea a parfumului sunt mult mai interesate de mirosul sau de gustul unui ulei decât de efectele
sale terapeutice. Aceste industrii trebuie să folosească uleiuri esenţiale cu aceeaşi formulă chimică dacă vor să producă în mod consecvent aceeaşi aromă şi acelaşi gust, aşa că
sunt nevoite „să falsifice” uleiurile pentru a copia aromele şi gusturile. Şi preţul este un motiv major. Factori cum ar fi vremea, recoltele proaste, varietatea plantelor, compoziţia
solului, timpul, metoda de cultivare şi metoda de extracţie pot afecta în mare măsură compoziţia uleiurilor esenţiale, iar aceasta creează dificultăţi industriilor alimentare şi de
parfum, care au ca obiectiv standardizarea. Furnizorii de uleiuri esenţiale falsifică uleiurile, adăugând ingrediente sintetice, alcool, ulei vegetal, constituenţi chimici ieftini sau uleiuri
esenţiale la preţ scăzut. Uneori întregul ulei esenţial este substituit cu unul similar, mai ieftin, pentru un profit comercial (de exemplu, lavandinul poate fi vândut ca lavandă).
Bineînţeles, uleiurile esenţiale folosite în aromaterapie trebuie să fie pe cât posibil pure, naturale şi „complete”, pentru ca acestea să îndeplinească efectele terapeutice
dorite. Materialele sintetice care simulează aroma şi aspectul unui ulei esenţial nu pot avea aceleaşi proprietăţi terapeutice ca cele ale unui ulei esenţial şi nu trebuie folosite în
terapie. De asemenea, chimicalele sintetice pot avea efecte secundare neplăcute şi periculoase, la fel ca şi medicamentele sintetice. în laborator, este imposibil să copiezi în
întregime un ulei esenţial. Constituenţii fundamentali vor lipsi în mod inevitabil. La procesul de vindecare participă totalitatea componentelor unui ulei esenţial, fiindeă numai ca întreg
ajută foarte mult. Dacă uleiurile sunt prezentate ca „identic naturale”, aceasta înseamnă că uleiul este sintetic şi că este produs în laborator şi nu este, aşadar, potrivit pentru
aromaterapie. De asemenea, uleiurile sintetice nu deţin „forţa vitală” sau „forţa vie” a uleiurilor esenţiale, care vine de Ia plante. Chimicalele nu conţin „vibraţia” plantelor naturale.
Având în vedere faptul că majoritatea furnizorilor de produse folosite în aromaterapie cumpără uleiuri esenţiale de la importatori care aprovizionează industria
alimentară şi pe cea a parfumului, este important să căutăm un furnizor care distribuie în principal uleiuri esenţiale folosite numai pentru uzul terapeutic. De-a lungul anilor, am
constatat că achiziţionarea uleiurilor esenţiale este o chestiune; de încredere.
Păstrarea şi depozitarea
Uleiurile esenţiale sunt extrem de preţioase şi ar trebui tratate cu respect – de altfel, sunt şi foarte scumpe. Acestea sunt distruse de lumina ultravioletă şi se deteriorează mai
rapid la partea albastră a spectrului decât la cea roşie. Aşadar, uleiurile esenţiale ar trebui depozitate în sticle de culoarea chihlimbarului (dacă însă vă păstraţi uleiurile esenţiale în
sticle albastre, atunci acestea trebuie ţinute la întuneric – acest aspect fiind mai puţin important dacă sticlele sunt de culoare maro). Niciodată nu lăsaţi uleiurile la decantat în
sticle simple sau de plastic. Nu trebuie să stea niciodată direct în soare, deci evitaţi pervazurile prea luminoase — indiferent cât de bine ar arăta! Uleiurile esenţiale nu sunt
rezistente la temperaturile extreme. Sunt extrem de volatile, ceea ce înseamnă că se evaporă rapid. Puneţi capacele la loc imediat şi asiguraţi-vă întotdeauna că sunt bine
închise atunci când nu sunt folosite. Uleiurile esenţiale trebuie păstrate cu grijă pentru a preveni degradarea chimică (cum ar fi un proces în care calitatea uleiului esenţial este
redusă în timp), dacă se depozitează în condiţii proaste.
Uleiurile esenţiale pure vor rezista aproximativ trei ani de la data îmbutelierii. In condiţii excelente de îmbuteliere şi de păstrare (de exemplu: sticle de culoarea
chihlimbarului, într-un loc răcoros, fără aer) acestea pot rezista în jur de cinci ani. Uleiurile obţinute din citrice tind să aibă o viaţă mai scurtă, din cauza proporţiei mari de terpenă, la
fel şi uleiurile absolute şi de răşinoase care, în timp, se îngroaşă mai mult, iar mirosul solventului devine şi mai perceptibil.
Odată ce uleiurile esenţiale sunt diluate în ulei vegetal, viaţa acestora este redusă în mod spectaculos. Este de dorit să folosiţi amestecuri obţinute recent. Un amestec
rezistă de la trei la şase luni dacă este depozitat într-o sticlă de culoarea chihlimbarului,într-un loc răcoros, departe de lumina soarelui. Dacă se adaugă şi ulei din germeni de
grâu, atunci acesta va rezista între şase şi nouă luni de zile. Dacă mirosul se alterează şi uleiul vegetal devine rânced, atunci va trebui, cu siguranţă, să îl aruncaţi.
Sfaturi pentru cumpărare şi depozitare
Recipientele din sticlă simplă sau din plastic nu conţin uleiuri esenţiale pure.
Cumpăraţi întotdeauna uleiuri în sticle de culoarea chihlimbarului.
Cât de vechi sunt uleiurile esenţiale?
Când au fost îmbuteliate?
Sunt uleiurile expuse direct la soare?
Toate uleiurile esenţiale au acelaşi preţ? Dacă da, atunci cu siguranţă nu achiziţionaţi uleiuri esenţiale pure. De exemplu, uleiul esenţial pur de trandafir este mult
mai scump decât cel de lavandă sau de rozmarin.
Uleiurile esenţiale au fost diluate în ulei vegetal? Dacă da, când au fost amestecate?
Uleiurile esenţiale au fost falsificate cu materiale sintetice sau agenţi de îngrăşare?
Comerciantul produselor de aromaterapie are vreo relaţie cu industria alimentară sau cu cea a parfumurilor? Căutaţi întotdeauna un specialist în aromaterapie.
Furnizorul dumneavoastră deţine informaţii despre uleiurile esenţiale?
Dacă se vând amestecuri într-un magazin, există printre angajaţi un aromaterapeut calificat?
Aţi ales furnizorul pe bază de recomandări?
Când a fost înfiinţată firma de aromaterapie?
Uleiurile esenţiale ar trebui păstrate întotdeauna departe de copii. Dacă sunt înghiţite, unele dintre ele pot ii foarte periculoase.
Nu aşezaţi niciodată uleiurile esenţiale pure, îmbuteliate, pe plastic, pe suprafeţe pictate sau lustruite care pot fi deteriorate de constituenţii chimici.
Ţineţi întotdeauna uleiurile esenţiale departe de orice sursă de foc.
Depozitaţi uleiurile esenţiale departe de medicamentele homeopate care pot fi anihilate de aromele mult mai puternice.

Folosirea uleiurilor esenţiale
Există numeroase moduri în care pot fi folosite uleiurile esenţiale. Voi sublinia câteva din tehnicile cele mai simple şi mai eficiente, dar vă recomand să fiţi creativi şi să
vă umpleţi casa cu uleiuri esenţiale. Puteţi crea o atmosferă plăcut parfumată, prevenind şi vindecând în acelaşi timp multe boli frecvente.

Băile si Aromaterapie cu Uleiuri esentiale

De-a lungul timpului, băile aromaterapeutice au fost folosite atât de plăcere, cât şi în scopuri terapeutice. „Calea spre sănătate 30 este să faci în fiecare zi o baie parfumată şi un masaj aromat”, susţinea Hipocrate, părintele medicinei. Băile erau o plăcere mai ales pentru egipteni, unde aveau caracter public, ca şi la romani, pentru care acestea reprezentau un aspect important al vieţii sociale. Apa însăşi are rol terapeutic: „apa vindecă” spun naturiştii, iar în zilele noastre la centrele de sănătate şi de terapie naturistă sunt cunoscute şi aplicate diferite forme de hidroterapie. Băile constituie o cale eficientă de a folosi uleiurile esenţiale, deoarece uleiurile acţionează în două moduri: prin absorbţie în piele şi prin inhalare.

Uleiurile esenţiale sunt simplu de folosit în baie. Umpleţi cada şi puneţi în apă aproximativ şase picături din uleiul nediluat pe care l-aţi ales, agitându-l bine în prealabil. Nu adăugaţi uleiul esenţial până când nu aţi umplut cada complet, altfel uleiul se va evapora împreună cu apa caldă, iar proprietăţile terapeutice se vor pierde înainte să intraţi în apă! Întotdeauna dispersaţi uleiul – dacă, din neatenţie, vă aşezaţi pur şi simplu chiar în uleiul esenţial – să spunem, cel din mandarine – veţi sări instantaneu! închideţi uşa pentru a păstra aromele preţioase înăuntru şi staţi în cadă cel puţin cincisprezece minute, pentru a permite uleiului să penetreze bine ţesuturile corpului dumneavoastră.

Cum uleiurile esenţiale nu sunt solubile în apă, puteţi amesteca cele şase picături cu o linguriţă de ulei vegetal pentru baie. Acest amestec este benefic în special pentru persoanele cu pielea uscată, deşi uleiurile vegetale pot lăsa o urmă de grăsime pe cadă. Totuşi, pot fi achiziţionate uleiuri de baie speciale, fără miros, care conţin agenţi naturali de dispersare. Aceştia lasă pielea catifelată, dar nu grasă. Alegeţi orice ulei vegetal, cum ar fi cel de migdale dulci, de germeni de grâu, avocado sau jojoba. Puteţi folosi uleiul ori de câte ori faceţi baie. Pielea dumneavoastră va fi catifelată, hidratată şi moale.

Uleiurile absolute şi de răşinoase, cum ar fi iasomia şi benzoina, trebuie amestecate cu o linguriţă de ulei vegetal, deoarece tind să se scufunde şi sunt greu de curăţat. Pentru persoanele care au o piele sensibilă, sfatul meu este ca întotdeauna să amestece uleiul esenţial cu ulei vegetal. De asemenea, acesta trebuie amestecat cu ulei vegetal şi atunci când îl folosiţi la baia bebeluşilor sau a copiilor. Uleiurile esenţiale nediluate sunt dăunătoare pentru ochi, iar bebeluşii au tendinţa de a şi-i freca.

Folosiţi o picătură de ulei esenţial la baia unui bebeluş şi două picături Ia cea a unui copil de 2-3 ani, diluate într-o linguriţă de ulei vegetal, cum ar fi uleiul de migdale dulci. Garantez eficacitatea acestei metode!

In apa de baie poate fi adăugat orice tip de ulei esenţial. Dacă aveţi pielea sensibilă, ar trebui luate măsuri de precauţie în ceea ce priveşte uleiurile de citrice şi esenţele mai puternice, cum ar fi piperul negru şi menta. Adăugaţi trei picături în loc de şase.

Uleiurile esenţiale pot fi adăugate şi în sarea de mare sau sulfatul de magneziu. Băile de sare ajută la detoxifiere şi, de asemenea, relaxează muşchii dureroşi. Pentru a vă pregăti propria baie de sare aromaterapeutică, adăugaţi nu mai mult de 1 ml de uleiuri esenţiale la 100 g de sare.

Băile hidroterapeutice şi jacuzzi

Folosiţi acelaşi număr de picături pe care l-aţi folosi pentru o baie normală deşi, dacă este vorba de o baie hidroterapeutică pentru două sau trei persoane, pot fi adăugate zece picături. Adăugaţi uleiurile esenţiale după ce cada s-a umplut.

Diluarea uleiurilor esenţiale în uleiuri vegetale are şi un dezavantaj; poate duce la înfundarea ţevilor.

Băile pentru mâini şi picioare

Băile pentru mâini şi picioare sunt extrem de benefice în situaţiile în care nu vă puteţi bucura de o baie aromaterapeutică pe de-a-ntregul – poate că sunteţi mai în vârstă sau aveţi un handicap. Băile pentru mâini ajută la combaterea durerii, a rigidităţii, a umflăturilor sau a artritei. Fiecare persoană care îşi foloseşte în mod intensiv mâinile, cum ar fi frizerii, grădinarii sau persoanele care lucrează pe computer, ar trebui să apeleze în mod regulat la băile pentru mâini. Băile la picioare, în special, sunt incredibil de relaxante la sfârşitul unei zile lungi şi atât de grele că dezbrăcarea vă pare un efort prea mare. Acestea sunt remedii excelente pentru problemele picioarelor, cum ar fi micoza piciorului şi picioarele umflate.

Adăugaţi şase picături de ulei esenţial într-un vas cu apă caldă chiar înainte de a introduce mâinile sau picioarele şi ţineţi-le acolo timp de zece sau cincisprezece minute. Dacă doriţi, puteţi amesteca uleiurile dumneavoastră esenţiale cu ulei vegetal.

Nu există nicio scuză pentru faptul că nu aveţi timp pentru aromaterapie. Bucuraţi- vă de o baie la picioare în timp ce citiţi sau 32 învăţaţi sau de o baie la mâini sau la picioare când urmăriţi programul favorit la televizor.

Băile de şezut şi bideurile

O baie de şezut este benefică pentru combaterea unor probleme de sănătate precum: cistita, hemoroizii, boli ale vaginului, cusături după naşteri şi aşa mai departe. Adăugaţi în jur de şase picături de ulei esenţial într-un vas cu apă caldă şi staţi acolo aproximativ zece minute. Uleiurile alese de dumneavoastră pot fi combinate cu un ulei vegetal. Dacă sunteţi destul de norocoşi să aveţi un bideu, atunci folosiţi acelaşi număr de picături. Asiguraţi-vă că uleiul esenţial şi apa sunt bine amestecate.

Băile Ia ibric

Această metodă este excelentă pentru a combate bolile vaginale şi infecţiile, precum şi problemele anale. Fierbeţi apă într-un ibric şi lăsaţi-o să se răcească într-o cană de un litru, asigurându-vă că pe aceasta nu s-a depus calcar. Adăugaţi şase picături de ulei esenţial. Ridicaţi atât capacul, cât şi colacul toaletei. Staţi deasupra toaletei şi turnaţi soluţia peste zona vaginală sau cea anală. Uscaţi zona cu delicateţe.

Dacă doriţi să faceţi acest tratament la serviciu, puteţi păstra soluţia într-o sticlă de plastic de un litru.

Duşurile

Un duş nu poate fi niciodată la fel de relaxant ca o baie, atunci când folosim uleiurile esenţiale. Totuşi, poate fi un mod stimulant de a vă începe ziua.

Aplicaţi şase picături de ulei esenţial pe un burete sau pe un prosop şi frecaţi pe tot corpul până când terminaţi duşul. O altă posibilitate ar fi să adăugaţi tot şase picături de ulei esenţial în două linguriţe de ulei vegetal şi să le aplicaţi pe corp înainte să intraţi sub duş. Asiguraţi-vă că inhalaţi vaporii. De asemenea, puteţi să astupaţi cada cu un dop, să daţi drumul la apă şi să adăugaţi şase picături de ulei esenţial în apă. Veţi absorbi uleiul prin picioare şi în timp ce vaporii se vor ridica, dumneavoastră îi veţi inhala.

Unii furnizori de uleiuri esenţiale adaugă ulei esenţial în gelul de duş.

Compresele

Compresele pot fi folosite pentru o varietate de probleme, cum ar ii vânătăile, durerile musculare, reumatice şi arteriale, durerile de cap şi luxaţiile. Acestea sunt o cale foarte eficientă de a ne elibera de durere şi de a reduce inflamaţiile şi umflăturile.

Puteţi aplica fie comprese calde, fie reci. Alternarea compreselor calde cu cele reci este o metodă bună de tratare a luxaţiilor. Ca regulă generală, acolo unde există febră, durere acută sau umflături calde la pipăit, folosiţi o compresă rece. Când trataţi o durere cronică (de termen lung) folosiţi o compresă caldă.

Pentru a pregăti o compresă, amestecaţi aproximativ şase picături de ulei esenţial într-un vas mic cu apă caldă sau rece. înmuiaţi în soluţie orice bucată de material absorbant, cum ar fi o batistă sau un prosop, asigurându-vă că este absorbit, pe cât de mult posibil, uleiul esenţial. Stoarceţi compresa astfel încât să nu picure peste tot şi aplicaţi-o pe zona afectată. înfăşuraţi zona respectivă cu folie de plastic sau cu un bandaj. Lăsaţi-o aproximativ două ore sau chiar peste noapte. Dacă aveţi febră, înlocuiţi compresa cu una nouă, rece, atunci când este necesar.

Gargarele şi spălăturile de gură

Gargarele sunt benefice în special pentru durerile de gât, problemele respiratorii, pierderea vocii şi halitoză (respiraţie urât mirositoare). Gargarele pot ajuta Ia alinarea durerilor şi a inflamaţiilor, la reducerea scurgerilor de sânge şi la grăbirea procesului de vindecare după intervenţiile chirurgicale stomatologice. Faceţi gargară de două ori pe zi, iar dacă problema este acută puteţi repeta acţiunea la fiecare două ore.

Puneţi două picături de ulei esenţial în jumătate de pahar cu apă. Amestecaţi bine, faceţi gargară şi scuipaţi. Nu înghiţiţi. Amestecaţi din nou şi repetaţi. Puteţi folosi, de asemenea, o linguriţă sau două de oţet natural de mere sau de lămâie şi/sau o linguriţă de miere. Mierea are proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene şi este cunoscută pentru efectele sale calmante pentru gât, iar sucul natural de lămâie este antibacterian, detoxifiant şi neutralizează aciditatea. Uleiurile antiseptice, cum ar fi cel de arbore de ceai, de lămâie sau de cimbru, sunt excelente pentru tratarea durerilor de gât. De asemenea, muşeţelul german/roman, geraniul şi lemnul de santal ajută la tratarea inflamaţiilor. Smirna combinată cu arborele de ceai este foarte folositoare pentru tratarea cancerului localizat în zona gâtului.

Inhalatiile

Inhalarea uleiurilor esenţiale acţionează asupra corpului, intelectului şi spiritului.

La nivel fizic, există o acţiune puternică a uleiurilor esenţiale asupra membranei mucoase a nasului, a plămânilor şi a sistemului respirator în general. Pot fi remediate boli cum ar fi astmul, bronşita, rinita, tusea, răceala, sinuzita şi durerile de gât.

Inhalarea uleiurilor esenţiale are un efect profund asupra sistemului nervos, ajutând la combaterea insomniei, a anxietăţii, a bolilor legate de stres şi diminuează stările depresive şi de negativism.

La nivel spiritual, unele uleiuri esenţiale, cum ar fi cel de tămâie, de lemn de cedru sau de flori de tei, ne stimulează conştiinţa şi ajută foarte mult în momentele de meditaţie.

Inhalarea aburilor

Adăugaţi între două până la patru picături de ulei esenţial într-un vas cu apă fierbinte. Acoperiţi-vă capul cu un prosop şi aplecaţi-vă peste vas, inhalând adânc timp de câteva minute. Ţineţi ochii închişi, pentru a evita iritarea lor. In cazul unui astmatic, se recomandă doar o picătură de ulei. Aveţi grijă cu apa fierbinte dacă sunt copii prin preajmă.

Vasul cu apă

Puneţi apă fiartă într-un vas mic şi adăugaţi de la două până la şase picături de ulei esenţial. Aşezaţi vasul într-un loc cald, dacă este posibil, pentru un efect maxim (de exemplu, lângă sau pe un calorifer). închideţi uşile şi geamurile timp de câteva minute, pentru a lăsa aroma să invadeze camera.

Batista sau şerveţelul de hârtie

Presăraţi câteva picături de ulei esenţial pe o batistă sau pe un şerveţel din hârtie şi inspiraţi de câteva ori. Această metodă este eficientă mai ales pentru a ameliora congestiile nazale şi, de asemenea, pentru a combate atacurile de panică. Puneţi batista în buzunar pentru a putea să inhalaţi aroma oricând pe parcursul zilei. De asemenea, cei care au disfuncţii ale aparatului locomotor vor găsi această metodă foarte eficientă.

Mâinile

Într-o situaţie de criză, puneţi o picătură de lavandă în podul palmei, frecaţi mâinile, apropiaţi-le de nas şi apoi respiraţi adânc. Evitaţi zona ochilor şi ţineţi-i neapărat închişi.

Nu este o idee bună să deschideţi o sticlă cu ulei esenţial şi să inhalaţi direct din ea. Deschiderile frecvente ale sticlelor cu uleiuri esenţiale accelerează procesul de evaporare şi duc Ia pierderea proprietăţilor terapeutice. De asemenea, îndepărtarea petelor de ulei esenţial de pe covorul dumneavoastră poate fi costisitoare!

Spray-ul de cameră

Un spray de cameră este un mod excelent de a purifica atmosfera. Turnaţi 250 ml de apă într-o sticlă cu pulverizator şi adăugaţi 15-20 de picături de ulei esenţial. Agitaţi bine sticla şi pulverizaţi în cameră. Puteţi pulveriza şi pe covoare sau perdele. Nu pulverizaţi pe suprafeţe lustruite.

De asemenea, spray-urile pot fi folosite pentru a calma iritaţiile şi durerile provocate de variolă sau vărsatul de vânt, zona zoster, arsuri şi orice boli infecţioase ale pielii.

Vaporizatoare, lămpi odorizante şi difuzoare de uleiuri esenţiale

De când sunt considerate sigure, vaporizatoarele electrice de ulei sunt folosite uneori în clinici şi spitale. De asemenea, devin populare şi difuzoarele electrice care nu folosesc căldura, dar şi unele şi celelalte pot fi destul de scumpe.

Aşadar, pentru acasă, vă recomand o lampă odorizantă din argilă, încălzită la o flacără de veghe sau o lumânare mică, plată, mai ales că acestea sunt mai uşor de procurat. Puneţi o cantitate mică de apă în vasul de deasupra şi presăraţi în jur de şase picături de ulei esenţial în acesta. Aprindeţi flacăra de veghe sau lumânarea şi vaporii de ulei se vor împrăştia în aer.

Metoda pernei şi a hainelor de noapte

Puneţi câteva picături de ulei esenţial pe o pernă sau pe lenjeria dumneavoastră de noapte pentru a scăpa de insomnie şi pentru a face respiraţia mai uşoară şi mai profundă. Dacă doriţi, puteţi pune 36 picăturile pe o bucată de vată sau pe un disc demachiant, pe care să o aşezaţi în locul în care ţineţi pernele.

Inelul pentru becuri electrice

Puneţi două picături de ulei esenţial pe un inel ceramic sau din metal care se montează pe un bec electric. Aplicaţi uleiurile numai când lampa este stinsă, iar inelul este rece, asigurându-vă că nu puneţi ulei pe bec sau pe partea metalică, deoarece uleiurile esenţiale sunt inflamabile.

„Caloriferul odorizant”

Puteţi pune între două şi şase picături de ulei esenţial într-un recipient ceramic care se montează pe un calorifer, printr-un magnet.

O altă soluţie ar fi să umeziţi cu puţină apă o bucată de vată sau un disc demachiant, apoi să puneţi picăturile de ulei esenţial pe aceasta şi să o aşezaţi pe calorifer sau chiar lângă ţeavă, pentru a evita pătarea cu vopsea a suprafeţei. Căldura degajată de calorifer va evapora uleiul esenţial şi—l va dispersa în cameră.

Focul de lemne

Puneţi câte o picătură de ulei esenţial pe fiecare lemn înainte să aprindeţi focul. Când lemnele se încălzesc, aroma se va simţi în cameră. Chiparosul, lemnul de santal şi de cedru sunt cele mai eficiente.

Lumânările

Adăugaţi una sau două picături de ulei esenţial în ceara caldă a unei lumânări, având grijă să evitaţi fitilul, deoarece uleiurile esenţiale sunt inflamabile.

Masajul

Chiar şi fără uleiuri esenţiale, masajul este o terapie cu rezultate foarte bune. Combinaţia dintre uleiurile esenţiale pure şi masaj este însă şi mai puternică. Masajul este unul dintre cele mai eficiente şi mai benefice tehnici de tratament. Constituenţii uleiurilor de masaj trec prin piele, ajung în sânge şi sunt purtaţi către toate celulele corpului.

De obicei, uleiurile esenţiale nu se aplică nediluate pe piele, exceptând cazul urgenţelor, cum ar fi arsurile, tăieturile sau înţepăturile. Acestea trebuie amestecate cu un ulei vegetal potrivit. Veţi găsi descrierea detaliată a uleiurilor vegetale în capitolul 4. Când amestecăm un ulei esenţial cu un ulei de bază, conţinutul celui esenţial este de obicei între unu şi trei la sută. La un masaj este necesar să se folosească între 10 ml şi 20 ml de ulei. Având în vedere faptul că o linguriţă are aproximativ 5 ml, pentru un tratament va fi nevoie de două sau patru linguriţe de ulei de bază. Următoarele reguli ar trebui să vă fie de ajutor (pentru bebeluşi, consultaţi capitolul 14 pentru soluţiile optime):

  • 3 picături de ulei esenţial la 10 ml de ulei vegetal
  • 4-5 picături de ulei esenţial la 15 ml de ulei vegetal
  • 6 picături de ulei esenţial la 20 ml de ulei vegetal
  • 15 picături de ulei esenţial la 50 ml de ulei vegetal
  • 30 de picături de ulei esenţial la 100 ml de ulei vegetal

Reţineţi că, dacă amestecaţi o cantitate mare (de exemplu 100 ml) pentru o utilizare zilnică, trebuie să adăugaţi neapărat o linguriţă de ulei din germeni de grâu pentru a prelungi valabilitatea amestecului dumneavoastră. Uleiurile care au fost amestecate ar trebui păstrate în sticle de culoarea chihlimbarului, la fel ca uleiurile esenţiale pure. Dacă, în loc de ulei, doriţi să amestecaţi uleiurile dumneavoastră esenţiale cu o loţiune pe bază de plante, soluţia obţinută nu va fi diferită. întotdeauna puneţi pe sticle o etichetă cu data şi cu uleiurile pe care le conţin. Când amestecaţi uleiurile esenţiale cu cele de bază este important să ţineţi minte că o concentraţie mărită de ulei esenţial nu este o formulă mult mai eficientă. Cantităţile în exces de ulei esenţial vor crea reacţii şi efecte secundare neplăcute. Nu vă sfătuiesc să puneţi mai mult de cinci uleiuri esenţiale împreună într-un amestec – de regulă, două sau trei sunt suficiente pentru a crea efectele terapeutice dorite.

In cazul unui tratament, este important să luăm în considerare atât problemele fizice ale pacientului, cât şi pe cele emoţionale. Având în vedere faptul că multe boli fizice au o cauză emoţională, recomand insistent ca cel puţin unul dintre uleiuri să fie pentru refa­cerea echilibrului emoţional. Ţineţi minte că trataţi persoana, şi nu simptomele acesteia. Permiteţi-i întotdeauna pacientului să miroasă formula parfumată înainte să începeţi tratamentul. Masaţi-i cu o cantitate mică dosul palmei. Dacă aroma îi place, atunci va avea un efect benefic.

Unguente şi creme

Uneori, poate preferaţi să aplicaţi mai degrabă o cremă pe o anumită zonă a corpului, decât un ulei. Puteţi crea nişte creme minunate pentru faţă, iar acestea sunt nişte cadouri deosebite. De asemenea, vă puteţi crea propriile creme de mâini şi de picioare pentru a vindeca pielea crăpată, roşeaţa şi iritaţiile, infecţiile, degeraturile şi aşa mai departe. Unii furnizori de produse aromaterapeutice produc creme fără uleiuri esenţiale, dar îl puteţi adăuga pe al dumneavoastră. Pentru rezultate optime, asiguraţi-vă că nu are o bază minerală, organică sau că nu conţine lanolină.

Dacă doriţi, puteţi să vă preparaţi propria cremă. Veţi avea nevoie de:

  • ceară galbenă de albine;
  • ulei de migdale dulci (avocado, jojoba sau orice alt ulei vegetal);
  • apă distilată (sau apă de lavandă, de portocale sau de trandafiri).
  • Folosiţi o parte de ceară la patru părţi de ulei. Iată un exemplu de reţetă:
  • 20 g de ceară galbenă de albine;
  • 80 ml de ulei de migdale dulci;
  • 40 ml de apă distilată.

Topiţi ceara şi uleiul de migdale dulci împreună într-un vas cu apă, la foc mic. In alt vas, încălziţi apa distilată la temperatura corpului (37°C). îndepărtaţi de pe foc. Treptat, adăugaţi apa distilată caldă în mixtura de ulei, amestecând tot timpul.

Odată ce crema s-a răcit, puteţi adăuga treizeci de picături de ulei esenţial pur. Puneţi crema într-un recipient de culoarea chihlimbarului şi depozitaţi-l într-un loc răcoros.

Uzul intern

Ingerarea uleiurilor este folosită de unii medici francezi, iar majoritatea cercetărilor din Franţa sunt legate de uzul intern al uleiurilor esenţiale. Toate uleiurile sunt absorbite de organism prin ingurgitare, spre deosebire de inhalaţie sau de aplicarea externă.

Dacă uleiurile esenţiale sunt administrate pe cale internă, atunci trebuie folosite numai uleiuri pure, de calitate deosebită, pentru a evita riscul unor efecte secundare. Absolutele şi răşinoasele obţinute prin extracţia cu solvenţi nu ar trebui ingerate niciodată. Sunt recomandate numai uleiurile obţinute prin distilare sau presare.

De asemenea, este foarte important să folosim doze exacte şi mici – în doze mari, uleiurile esenţiale pot fi dăunătoare şi chiar periculoase. O doză care nu prezintă niciun risc este de două-trei picături de ulei esenţial, de trei ori pe zi. Faceţi o cură de trei săptămâni cu uleiuri esenţiale, apoi întrerupeţi pentru a vă odihni organismul şi a-i permite ficatului să elimine orice surplus toxic. Deoarece uleiurile esenţiale au un gust foarte puternic şi amar şi pot fi iritante pentru stomac, acestea trebuie ingerate într-unui din următoarele moduri:

  • 2-3 picături în puţin vin roşu sau
  • 2-3 picături în sirop de miere (o linguriţă de miere la trei sferturi de cană cu apă)

sau într-o linguriţă de miere sau

  • 2-3 picături într-o linguriţă de ulei de măsline (extravirgin) sau
  • 2-3 picături pe un cub de zahăr.

Luaţi de trei ori pe zi, nu mai mult de trei săptămâni.

Aromaterapeuţii nu prescriu uleiurile esenţiale pentru uz intern, deoarece această metodă nu prezintă siguranţă. Totuşi, mulţi dintre aceştia au folosit această metodă în mod eficient, fără efecte secundare, un timp îndelungat. Este recomandată în special pentru tratarea durerilor de gât sau a problemelor respiratorii, precum şi pentru problemele digestive, cum ar fi indigestia sau constipaţia, sau pentru bolile aparatului urinar, cum ar fi cistita.

Nu administraţi uleiuri esenţiale bebeluşilor sau femeilor însărcinate.

 

Uleiurile vegetale/ de bază/ nevolatile

Proprietăţile terapeutice şi posibilităţile de utilizare ale unei game largi de uleiuri vegetale recomandate în aromaterapie

Uleiurile esenţiale în stare pură sunt foarte concentrate şi nu ar trebui folosite direct pe piele, nediluate. Aşadar, este nevoie de un mediu natural (de exemplu ulei vegetal) pentru un tratament cu masaj aromaterapeutic. Având în vedere faptul că uleiul vegetal constituie o componentă principală a unui amestec aromaterapeutic, ar trebui să ţinem seama de calitatea acestuia. Pentru beneficii terapeutice maxime, atât uleiurile vegetale, cât şi cele esenţiale ar trebui să fie de calitate superioară.

Uleiul vegetal ales trebuie să fie obţinut prin presare la rece, deoarece în acest mod se evită folosirea excesivă a căldurii şi astfel se diminuează orice modificare a proprietăţilor naturale. Uleiurile produse prin procesul de extracţie „la cald”, deşi mult mai ieftine, nu sunt potrivite pentru utilizarea în aromaterapie, deoarece sunt de calitate inferioară.

Uleiul esenţial ar trebui, de asemenea, să nu fie rafinat şi nici tratat cu chimicale. Procesul rafinării presupune decolorarea prin înălbire, înlăturarea gustului şi a mirosului, extracţia acizilor graşi naturali, ceea ce poate duce la tulburare şi îndepărtarea acizilor graşi liberi.

Uleiurile vegetale au proprietăţi terapeutice şi conţin multe vitamine şi minerale, dar cu cât gradul de procesare este mai ridicat, cu atât vor fi asimilate mai puţine vitamine. Un alt aspect nedorit este faptul că în fabricile de producere a uleiurilor prin presare se pot adăuga coloranţi, alţi aditivi şi antioxidanţi sintetici, pentru a le creşte termenul de garanţie. In scop aromaterapeutic, folosiţi întotdeauna uleiuri obţinute prin presare Ia rece (de preferat tipul „virgin”, adică primul ulei colectat), nerafinate, vegetale, fără aditivi. Este puţin probabil să găsiţi aceste uleiuri pe rafturile din supermarket! Deoarece uleiul vegetal reprezintă cea mai mare parte a unei mixturi pentru masaj, alegeţi-l întotdeauna cu atenţie.

Uleiul mineral (purificat, uleiul light petroleum), precum şi uleiul din comerţ pentru bebeluşi, nu ar trebui folosite niciodată în aromaterapie, aşa cum este folosit uleiul vegetal. Uleiurile minerale tind să astupe porii, în timp ce unele molecule din uleiurile vegetale sunt absorbite în piele. De asemenea, uleiurile minerale nu conţin constituenţii nutriţionali ai uleiurilor vegetale (vitamine, minerale sau acizi graşi), care hrănesc pielea. Motivul pentru care uleiul mineral este folosit în industria cosmetică este faptul că nu râncezeşte, însă rămâne pe piele ca un „luciu uleios” şi nu îi permite acesteia să respire.

Durata de viaţă a unui ulei de bază depinde de acidul gras component şi de conţinutul de vitamina E. Uleiurile vegetale care au o compoziţie bogată în acizi graşi saturaţi vor rezista mai mult decât acelea care conţin mulţi acizi graşi nesaturaţi. De asemenea, prezenţa vitaminei E în uleiul vegetal îi va prelungi acestuia durata de viaţă.

Există o varietate largă de uleiuri vegetale potrivite pentru masajul aromaterapeutic. Unele dintre cele mai folosite uleiuri vegetale sunt cele de migdale dulci, de sâmburi de caise, de sâmburi de piersici sau de sâmburi de struguri. Aceste uleiuri nu sunt foarte consistente şi au un miros care abia se simte, aşa că nu vor acoperi aroma uleiurilor esenţiale. Unii aromaterapeuţi vor folosi doar aceste uleiuri vegetale, dar majoritatea preferă să adauge la amestecurile lor aromaterapeutice şi un alt ulei mai gros, mai vâscos, cum ar fi uleiul de avocado, jojoba sau de primulă. Amestecul special creat de mine include migdale dulci, sâmburi de caise şi de piersici, jojoba, avocado, gălbenele şi germeni de grâu.

In următoarea secţiune sunt enumerate şi descrise principalele proprietăţi şi indicaţii ale unei mari varietăţi de uleiuri vegetale.

Uleiul de avocado

Denumirea latină: Persea americana Familie: Lauraceae

Copacul de avocado este originar din regiunile tropicale şi subtropicale ale Americii. A fost descoperit de spanioli în secolul al XV-lea şi apoi a fost adus în Europa.

Acest ulei minunat, de culoare verde închis, este obţinut prin presare la rece din pulpă de avocado proaspăt. Uleiul de avocado adevărat este mai rar şi, de aceea, de obicei, uleiul rafinat care se găseşte în comerţ are culoarea galben pal. Totuşi, cel care trebuie folosit este uleiul presat la rece, nerafinat. Dacă uleiul este uşor tulbure, dacă sunt prezente depuneri şi are o culoare verde, atunci aceasta indică faptul că nu a fost trecut printr-un proces intens de rafinare. Avocado este folosit în multe produse cosmetice, cum ar fi rujurile, cremele, loţiunile şi şampoanele. Un fruct de avocado poate fi zdrobit şi aplicat pe piele pentru a preveni deshidratarea după o vacanţă la soare, deşi poate fi aplicat şi uleiul de avocado care este mult mai puţin impur.

De asemenea, are o aromă distinctă, similară cu fructul matur. Uleiul de avocado este bogat în lecitină, vitaminele A, B şi D, minerale, precum şi acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi. Rezistă timp îndelungat.

întrebuinţări:

  • este absorbit de piele mult mai uşor decât alte uleiuri;
  • catifelează toate tipurile de piele;
  • benefic pentru pielea uscată, deshidratată, deoarece este un ulei foarte penetrant;
  • calmează arsurile pielii;
  • previne îmbătrânirea prematură a pielii;
  • ajută la refacerea pielii;
  • stimulează circulaţia slabă;
  • menţine supleţea şi elasticitatea pielii;
  • oferă protecţie împotriva soarelui şi uneori este combinat cu uleiul de susan în acest scop.

Uleiul de avocado este, de obicei, adăugat unui amestec într-o soluţie diluată, până la 10%.

Precauţii speciale:

Este un ulei sănătos, care nu provoacă sensibilizare, dar nu-l folosiţi dacă este fără culoare, rafinat, pal.

Uleiul de cocos

Denumirea latină: Cocos nucifera Familie: Palmac

Se spune că arborele este originar din regiunea Oceanului Indian. Cocotierul creşte acum în multe zone tropicale, datorită importanţei sale comerciale. Ca o curiozitate, „cocos” înseamnă în limba portugheză „maimuţă”, deoarece nuca seamănă cu faţa acestui animal.

Uleiul de cocos este de obicei extras cu ajutorul solvenţilor şi este compus în primul rând din acizi graşi saturaţi. Este foarte folosit în India, în medicina ayurvedică, pentru mai multe tipuri de durere. Uleiul de cocos este folosit în mare măsură în sudul Indiei, deoarece se spune că acesta îţi menţine mintea relaxată. Este unul dintre cele mai populare uleiuri întrebuinţate în masajul capilar indian. Datorită proprietăţilor sale, multe formule de săpun şi de balsamuri de păr conţin ulei de cocos. Uleiul de cocos nu este folosit foarte frecvent în tratamentele aromaterapeutice – este o opţiune populară pentru tratamentele masajului capilar indian.

întrebuinţări:

  • benefic pentru pielea uscată şi crăpată;
  • excelent pentru părul uscat, fragil sau tratat chimic.

Precauţii speciale:

Trebuie să aveţi grijă cu pielea hipersensibilă, deoarece, uneori, au fost semnalate cazuri de urticarie.

Uleiul de gălbenele

Denumirea latină: Caleridula officinalis Familie: Asteraceae (sau Compositae)

Uleiul de gălbenele este un ulei macerat, ceea ce înseamnă că minunatele flori de culoare galbenă sau portocaliu deschis sunt macerate într-un ulei nevolatil, pentru a rezulta uleiul de gălbenele de culoare galben-portocalie. Planta îşi are originile în zona mediteraneană şi este cultivată încă din Evul Mediu. Este extrem de apreciată de botanişti, iar infuziile, extractele şi fineturile sunt nişte remedii foarte populare. Uleiul de gălbenele nu trebuie confundat cu uleiul esenţial de crăiţe (Tagetes[1]), care sunt asociate adesea cu gălbenelele.

întrebuinţări:

  • este cunoscut şi folosit în toate bolile de piele;
  • calmează arsurile şi inflamaţiile;
  • vindecă pielea crăpată;
  • folositor pentru tratamentul venelor varicoase şi sparte;
  • ajută la calmarea mâncărimilor şi Ia vindecarea bolilor de piele, cum ar fi eczemele;
  • eficient pentru tenul sensibil, atenuând vinişoarele de pe faţă (este un bun tratament anticuperotic);
  • calmează şi vindecă mameloanele crăpate;
  • reduce şi previne cicatricele;
  • folositor pentru atenuarea vânătăilor;
  • este un aditiv minunat pentru cremele de mâini şi de picioare.

In mod normal, uleiul de gălbenele este combinat, în procent de 10%, cu uleiul vegetal de bază folosit de dumneavoastră într-o soluţie diluată, deşi poate fi folosit şi în stare pură, pe anumite zone ale corpului.

Precauţii speciale:

Uleiul de gălbenele nu prezintă efecte secundare.

Uleiul din germeni de grâu

Denumirea latină: Triticum vulgare Familie: Gramineae

Această plantă este originară din vestul Asiei, iar uleiul este extras din germenii săi. Germenii de grâu sunt agitaţi într-un ulei de calitate superioară, obţinut prin presare la rece, până când uleiul este absorbit de aceştia. Apoi, acest amestec este supus presării la rece pentru a produce un ulei compus din o treime germeni de grâu şi două treimi ulei de bază (de exemplu: de migdale dulci, de măsline etc. ).

Uleiul din germeni de grâu este bine-cunoscut pentru faptul că acesta conţine o cantitate mare de vitamina E, un antioxidant natural ce poate fi adăugat ca substanţă conservantă. Conţine, de asemenea, vitaminele A şi B, precum şi multe minerale, cum ar fi zincul, fierul, potasiul, sulful şi magneziul. Acidul gras nesaturat linoleic este şi el prezent.

Uleiul din germeni de grâu este de culoare portocaliu-maronie şi are un miros puternic.

întrebuinţări:

  • hidratează pielea uscată şi crăpată;
  • revitalizează pielea matură – antioxidanţii săi naturali sunt benefici în lupta împotriva radicalilor liberi;
  • combate boli precum eczemele, dermatita şi psoriazisul;
  • eficient în procesul de anti-îmbătrânire;
  • previne şi reduce semnele şi cicatricele care se extind;
  • benefic pentru părul uscat şi fragil.

Uleiul din germeni de grâu este greu şi are un miros puternic, aşadar nu va fi folosit singur. De obicei, se adaugă în procent de până la 10% unei soluţii diluate, pentru a se păstra mai mult timp.

Precauţii speciale:

Persoanele care au alergie la grâu trebuie să folosească acest produs cu atenţie sporită. înainte de un tratament aromaterapeutic, trebuie să-l testeze pe o suprafaţă mică de piele pentru a vedea reacţia sau pur şi simplu nu-l folosesc.

Uleiul de jojoba

Denumirea latină: Simmcnidsia chinensis/Simmondsia sinensis Familie: Buxaceac

Această plantă creşte în regiunile de deşert ale Californiei de Sud, Arizona şi în partea de nord-vest a Mexicului. Poate fi plantată pentru a salva pământul arid, pentru ca acesta să nu se transforme în deşert.

Jojoba nu este un ulei propriu-zis, ci mai degrabă o ceară lichidă. Se extrage din seminţele zdrobite şi este făcută din esterul care se formează din alcooli graşi. Un alt constituent este acidul miristic, care este un agent antiinflamator. Uleiul s-a dovedit a avea aceleaşi proprietăţi ca uleiul din spermă de balenă, pe care l-a înlocuit 46 în industria cosmetică, deoarece specia balenelor este pe cale de dispariţie.

Este un ulei auriu, foarte solid, având în vedere faptul că nu oxidează, nu râncezeşte şi rezistă mult timp. Dacă uleiul de jojoba este lăsat într-un loc foarte rece, se va solidifica, dar când va fi readus la temperatura camerei se va fluidiza foarte repede. Are o aromă slabă, puţin dulce şi o textură minunată. Jojoba se foloseşte în creme, loţiuni şi rujuri.

întrebuinţări:

  • combate toate tipurile de inflamaţii, aşadar este folositor pentru combaterea artritei, a dermatitei etc.;
  • potrivit pentru toate tipurile de piele;
  • hrăneşte şi catifelează pielea uscată;
  • combate tendinţa de uscare a pielii;
  • ajută la vindecarea rănilor;
  • benefic pentru pielea crăpată şi pentru iritaţia din zona şezutului;
  • previne apariţia sebumului, aşadar este folosit pentru pielea grasă;
  • ameliorează mâncărimile pielii, provocate de eczeme şi psoriazis;
  • ajută la controlarea apariţiei acneei;
  • hrăneşte, protejează şi reface părul.

Jojoba este de obicei adăugat până la 10% într-o soluţie diluată, deoarece este mai scump decât alte uleiuri de bază. Totuşi, poate fi folosit în procent de 100% pe unele zone ale corpului. Jojoba este un ulei minunat pentru faţă, care poate fi comparat în sensul pozitiv cu orice cremă scumpă.

Precauţii speciale:

Este un ulei vegetal sănătos; rareori au fost raportate reacţii alergice.

Uleiul de limba-mielului

Denumirea latină: Bo ago officiruilis Familie: Boragiriaccae

Limba-mielului este o plantă originară din Orientul Mijlociu, dar acum este cultivată în multe regiuni. Este cunoscută şi ca păs- tură, având în vedere faptul că albinele sunt atrase de aceasta. Bătrânii credeau că limba-mielului aduce atât fericire, cât şi stări de melancolie!

Pentru a obţine uleiul, seminţele maroniu închise de limba-mielului sunt presate la rece. Uleiul astfel obţinut este o sursă extrem de bogată de acid gras esenţial AGL (acid gama-linoleic) – conţine 16-23%, în comparaţie cu uleiul de ciuboţica-cucului, care conţine aproximativ 9% AGL. Uleiul de limba-mielului are un miros foarte slab şi nu-l acoperă pe cel al uleiurilor esenţiale dintr-un amestec aromaterapeutic. Este un adaos excelent pentru un ulei facial.

întrebuinţări:

  • recomandat pentru a preveni îmbătrânirea prematură a tenului;
  • previne apariţia ridurilor;
  • hrăneşte pielea uscată şi deshidratată;
  • calmează mâncărimile specifice unor afecţiuni cum ar fi eczema şi psoriazisul;
  • ideal pentru părul uscat, vopsit sau făcut permanent.

Uleiul de limba-mielului este de obicei adăugat unui amestec într-o soluţie diluată, până la 10%.

Precauţii speciale:

Uleiul de limba-mielului este foarte sănătos şi nu are contraindicaţii.

Uleiul de măsline

Denumirea latină: Olea europaea Familia: Oleaceae

Măslinul a fost cultivat şi folosit de către antici mii de ani. Ramura de măslin a fost mult timp privită ca semn de pace, iar grecii foloseau ghirlande din frunze de măslin pentru încununarea învingătorilor. Măslinii nu încep să producă fructe decât după cincisprezece ani, dar pot trăi sute de ani.

Uleiul de măsline (ca şi cel de avocado) este extras din pulpa fructului. După ce fructul a fost presat, uleiul rezultat este filtrat; ceea ce rezultă din presare este cunoscut ca ulei „virgin”, iar cel obţinut la începutul presării este cunoscut ca „extravirgin”. Conţine acid oleic şi acizi graşi nesaturaţi, inclusiv acid linoleic.

Uleiul de măsline este de culoare verde pal, datorită cantităţii mici de clorofilă din pulpă. De calitate superioară şi potrivit pentru aromaterapie, acesta ar trebui să aibă o aromă puţin distinctă. Este bine cunoscut faptul că uleiul de măsline este folosit în diete pentru a reduce presiunea sângelui şi pentru a proteja împotriva bolilor de inimă. De asemenea, este benefic atât pentru ficat, cât şi pentru stomac, deoarece are un efect laxativ.

întrebuinţări:

  • folositor pentru pielea uscată şi pentru pielea capului;
  • înlătură mâncărimile pielii;
  • combate şi reduce inflamaţiile;
  • tratează părul uscat, deteriorat sau fragil;
  • folosit în regimurile de detoxifiere;
  • calmează durerile musculare;
  • ajută la reducerea vânătăilor;
  • poate preveni ridurile;
  • oferă protecţie împotriva soarelui şi este câteodată amestecat cu susan sau avocado în acest scop.

De obicei, uleiul de măsline nu este folosit în procent de 100%, deoarece este mult prea greu pentru masaj, fiind adăugat 10% într-o soluţie diluată.

Precauţii speciale:

Uleiul de măsline este un ulei vegetal foarte sănătos, dar numai cu condiţia să fie de calitate superioară.

Uleiul de migdale (dulci)

Denumirea latină: Prunus amygdalis var. dulcis Familie: Rosaceae

Uleiul de migdale dulci este unul dintre cele mai folosite uleiuri în aromaterapie, deoarece nu are un miros puternic şi nu este prea consistent, lipicios sau greu. Este absorbit cu uşurinţă de piele şi este recomandat pentru masajul aromaterapeutic (vezi capitolul 7).

Migdalul este un copac cunoscut încă din antichitate, cultivat de mii de ani şi foarte preţuit de greci, care au adus migdalele în Europa de Sud. Fructele migdalului seamănă cu nişte caise verzi mici, iar uleiul este de culoare galben pal, de cea mai bună calitate, dacă este extras prin presarea la rece a sâmburilor. Are un miros mai degrabă delicat decât dulce şi este bogat în vitamine şi acizi graşi nesaturaţi. Dacă uleiul este rafinat şi extras printr-un procedeu chimic, este mai ieftin, datorită cantităţii mari în care este produs, dar un asemenea ulei nu este potrivit pentru aromaterapie.

întrebuinţări:

  • benefic pentru toate tipurile de piele;
  • un emolient excelent pentru hidratarea pielii;
  • ajută la calmarea mâncărimilor provocate de eczeme şi psoriazis; ” reduce inflamaţiile;
  • hidratează pielea uscată şi îmbătrânită prematur;
  • potrivit mai ales pentru pielea sensibilă;
  • calmează arsurile provocate de expunerea la soare;
  • excelent pentru părul uscat care a fost tratat chimic sau expus prea mult la soare.

Uleiul de migdale dulci poate fi folosit ca ulei de bază în procent de până la 100%.

Precauţii speciale:

Uleiul de migdale dulci este considerat un ulei vegetal foarte sănătos. Există şi un ulei esenţial de migdale amare, care este toxic şi nu se foloseşte niciodată în aromaterapie, din cauza riscului de formare a acidului prusie rezultat în timpul extracţiei.

Uleiul de morcovi/Uleiul de morcovi sălbatici

Denumirea latină: Daucus carota Familie: Apiaceae (sau Umbelliferae)

Uleiul de morcovi este un ulei obţinut prin macerare. Procesul de preparare constă în tăierea fină a morcovului şi lăsarea acestuia la macerat într-un ulei vegetal. Uleiul vegetal ales este de obicei de floarea-soarelui, iar amestecul este lăsat la macerat timp de aproximativ trei săptămâni şi apoi filtrat pentru a rezulta uleiul de morcovi. Este bogat în betacaroten, precum şi în vitaminele A, B, C, D, E şi F şi este un lichid limpede de culoare portocalie.

Uleiul de morcovi nu ar trebui confundat cu uleiul esenţial de morcovi, care nu ar trebui folosit niciodată nediluat, ca ulei de bază.

întrebuinţări:

  • calmează mâncărimile pielii;
  • indicat pentru a combate psoriazisul şi eczemele;
  • recomandat pentru pielea matură;
  • ajută la prevenirea ridurilor;
  • stimulează procesul de vindecare a pielii;
  • benefic pentru pielea uscată.

De obicei, uleiul de morcovi nu se foloseşte în procent de 100%, ci este adăugat în procent de până la 10% într-o soluţie diluată.

Precauţii speciale:

Uleiul de morcovi nu are contraindicaţii.

Uleiul de primulă/luminiţă de seară

Denumirea latină: Oenorthcra bicnnis Familie: Onagraceae

Planta este originară din America de Nord şi a fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea. Uleiul este obţinut prin presarea la rece a seminţelor şi este bogat în acid linoleic (aproximativ 70%), un acid gras polinesaturat, care conţine, de asemenea, AGL (acid gama-linoleic), prezent şi în uleiul de limba-mielului. Cunoscut mai ales ca „miracol al timpurilor modeme”, treptat a devenit un obicei la modă să iei capsule din ulei de primulă, care ajută la:

  • prevenirea bolilor de inimă;
  • reducerea nivelului de colesterol din sânge şi a presiunii sângelui;
  • combaterea sindromului premenstrual (SPM), menopauză şi alte dereglări menstruale;
  • boli ale pielii, cum ar fi eczemele şi psoriazisul;
  • alergii;
  • astm şi rinită alergică;
  • boli mentale, cum ar fi hiperactivitatea la copii şi schizofrenia;
  • scleroză multiplă;
  • diabet;
  • boala Raynaud[2].

întrebuinţări:

  • excelent remediu pentru pielea uscată;
  • ideal pentru pielea sensibilă şi alergică;
  • calmează roşeaţa şi arsurile;
  • combate îmbătrânirea prematură a pielii şi ridurile;
  • poate remedia bolile de piele agravate de dereglări hormonale, cum ar fi acneea, de pubertate sau din timpul menopauzei, şi ajută la combaterea sindromului premenstrual;
  • poate ameliora starea venelor varicoase;
  • benefic pentru tratarea părului uscat şi afectat de mătreaţă.

Uleiul de primulă este de obicei adăugat într-o soluţie diluată, în procent de până la 10%.

Precauţii speciale:

Uleiul de primulă este foarte sănătos când este folosit pe cale externă.

Uleiul din sâmburi de caise

Denumirea latină: Prunus armenica Familie: Rosaceae

Uleiul din sâmburi de caise este foarte asemănător cu cel de migdale dulci, deşi este mult mai scump şi se produce în cantităţi mult mai mici.

Copacul este originar din China (sâmburii de caise sunt folosiţi în medicina tradiţională chinezească) şi a fost adus mai întâi în Orientul Mijlociu, iar apoi a fost cultivat de romani în Europa de Sud. Uleiul este obţinut prin presarea la rece a sâmburilor şi conţine vitamine şi acizi graşi nesaturaţi. Uleiul de sâmburi de caise este folosit în multe produse cosmetice, cum ar fi măştile şi gelurile abrazive faciale, pentru a îndepărta celulele moarte, precum şi în săpunuri, şampoane şi creme.

Are o culoare galben pal şi un miros mai puternic decât cel de migdale, asemănător mai degrabă marţipanului. Uleiul din sâmburi de caise are o textură deosebit de mătăsoasă şi este absorbit cu uşurinţă de piele. Este un ulei vegetal excelent pentru masajul aromaterapeutic.

întrebuinţări:

  • excelent pentru toate tipurile de piele; ” hidratează pielea uscată;
  • reduce senzaţia de mâncărime şi deci ajută în tratarea unor afecţiuni precum eczemele;
  • benefic pentru pielea sensibilă şi îmbătrânită prematur.

Uleiul din sâmburi de caise poate fi folosit ca ulei de bază 100%, deşi este de obicei adăugat unui amestec, datorită proprietăţilor sale hidratante. Este o alegere excelentă pentru un ulei facial.

Precauţii speciale:

Uleiul din sâmburi de caise este complet sănătos, nefiind raportat niciun fel de efect toxic. Totuşi, este interesant de ştiut că ingerarea sâmburilor de caise este cea mai comună formă de otrăvire cu cianură – aşa că evitaţi să îi mâncaţi!

Uleiul din sâmburi de piersici

Denumirea latină: Prunus persica Familie: Rosaceac

Piersicul este originar din China. Romanii sunt cei care l-au adus în Europa. In America a fost cultivat începând cu secolul al XVII-lea, iar California şi Texas sunt acum cei mai mari producători de piersici din lume.

Acest ulei este asemănător cu cel din sâmburi de caise şi cu cel de migdale dulci. Dacă este un ulei de calitate superioară, este extras prin presarea la rece a sâmburilor şi conţine acizi graşi nesaturaţi, incluzând acidul linoleic. Este de culoare galben pal şi nu are miros, cu o textură uşoară, ce îl face un ulei excelent pentru aromaterapie.

întrebuinţări:

  • eficient pentru pielea uscată, deshidratată;
  • calmează mâncărimile, cum ar fi eczemele şi psoriazisul;
  • benefic pentru pielea matură;
  • potrivit pentru părul uscat, deteriorat sau vopsit;
  • bun pentru pielea sensibilă.

Uleiul din sâmburi de piersici poate fi folosit ca ulei de bază în procent de 100%, deşi de obicei este adăugat unui amestec într-o soluţie diluată, aproximativ 10%.

Precauţii speciale:

Uleiul din sâmburi de piersici este perfect sănătos, fără efecte secundare cunoscute.

Uleiul din sâmburi de struguri

Denumirea latină: Vitis vinifera Familie: Vitaceae

Uleiul din sâmburi de struguri a fost produs pentru prima dată în Franţa, iar acum este produs îndeosebi în Italia, Spania şi California.

Este produs prin extracţie la o temperatură ridicată, având în vedere că în seminţe nu există decât 12% ulei. Uleiul astfel extras poate fi apoi rafinat. Din păcate, nu este disponibil presat la rece (iar uleiurile nerafinate presate la rece sunt cele mai bune uleiuri pentru aromaterapie). Oricum, este un ulei frecvent folosit pentru masaj şi aromaterapie, foarte calmant, fără să fie gras. Uleiul din sâmburi de struguri este incolor şi inodor, lucru care contribuie, de asemenea, la popularitatea sa. Conţine un procent ridicat de acid linoleic şi de vitamina E.

întrebuinţări:

  • poate fi folosit pentru toate tipurile de piele;
  • este uşor absorbit de piele.

Uleiul din sâmburi de struguri poate fi folosit ca ulei de bază în procent de 100%.

Precauţii speciale:

Este un ulei foarte sănătos, fără contraindicaţii.

Uleiul de susan

Denumirea latină: Sesamum iiidicum Familie: Pcdaliaceac

Planta de susan este originară din regiunile tropicale ale Indiei de Est, dar acum este cultivată în toată lumea. Timp de mii de ani a fost cultivată şi extrem de preţuită de către antici – a fost una dintre plantele puse în mormântul lui Tutankhamon.

In Egiptul Antic, seminţele erau plantate pentru a se face din ele făină, iar astăzi sunt întâlnite în bine-cunoscutele paste „tahini”. Dacă amestecăm susan şi miere, rezultatul este delicioasa halva, despre care femeile din Babilonul antic credeau că le ajută să-şi păstreze atât frumuseţea, cât şi tinereţea.

Uleiul este obţinut prin presarea la rece a seminţelor, care conţin până la 55% ulei. Ar trebui să fie de culoare galben pal, deoarece uleiul de susan decolorat nu este recomandat pentru aromaterapie. Uleiul de susan este aproape inodor, fapt care, din nou, îl recomandă ca ulei vegetal. Este bogat în vitaminele A, B şi E şi în minerale, cum ar fi calciul şi fosforul – iar vitamina E îi conferă acestuia calităţi excelente de păstrare.

Uleiul de susan este popular în India şi este foarte mult folosit în medicina ayurvedică. Se spune că previne albirea părului.

întrebuinţări:

  • benefic pentru toate tipurile de piele;
  • recomandat pentru pielea uscată, deshidratată; ° previne îmbătrânirea;
  • combate durerile musculare;
  • reduce inflamaţiile;
  • bun pentru bolile de piele, cum ar fi eczemele şi psoriazisul;
  • ameliorează aspectul de vene sparte;
  • previne albirea părului şi îi redă culoarea;
  • oferă protecţie solară şi poate fi amestecat cu ulei de măsline sau de avocado.

Uleiul de susan poate fi folosit în proporţie de 100%, dar, de obicei, este adăugat unui alt ulei vegetal.

Precauţii speciale:

Foarte puţin probabil să apară reacţii, dar trebuie o atenţie sporită în cazul în care pielea este extrem de sensibilă.

Alte uleiuri vegetale

Uleiurile pe care le-am descris mai sus sunt printre cele mai populare care se folosesc astăzi în aromaterapie.

Dar, în funcţie de preferinţele personale, pot fi folosite nenumărate alte uleiuri vegetale, prezentate pe scurt în cele ce urmează.

Uleiul de alune

Denumirea latină: Corylus avelkma Familie: Corylaceac

Un ulei de culoarea chihlimbarului, obţinut prin presare la rece şi apoi prin filtrare, cu o aromă distinctă.

întrebuinţări:

  • catifelează şi netezeşte pielea;
  • benefic pentru pielea grasă, acneică şi pentru cea mixtă;
  • indicat pentru persoanele cu tulburări circulatorii;
  • oferă protecţie împotriva soarelui.

Precauţii speciale:

Persoanele alergice trebuie să fie foarte precaute.

Uleiul de floarea-soarelui

Denumirea latină: Helianthus annus Familie: Asteraceae (sau Compositae)

Din păcate, majoritatea uleiurilor din floarea-soarelui sunt obţinute prin extracţie cu solvenţi, deşi un mic procent este obţinut şi prin presarea la rece. Uleiul este în principiu inodor, cu o textură uşoară. întrebuinţări:

  • pentru toate tipurile de piele;
  • eficient pentru tratarea bolilor de piele, cum ar fi eczemele;
  • reduce acneea;
  • bun pentru pielea grasă;
  • benefic pentru vânătăi.

Precauţii speciale:

Nu există, dacă este folosit un ulei nerafinat.

Uleiul de măceşe

Denumirea latină: Rosa cănim Familie: Rosaceae

Uleiul de măceşe este obţinut de obicei prin extracţia cu solvenţi şi este un ulei de culoare roşu-auriu, cu o aromă asemănătoare uleiului de ricin.

întrebuinţări:

  • contribuie la regenerarea pielii, aşadar este excelent pentru pielea matură;
  • vindecă cicatricele şi rănile;
  • calmează arsurile;
  • este folosit în tratarea eczemelor şi psoriazisului.

Precauţii speciale:

Niciuna.

Uleiul de Neem

Denumirea latină: Azadirachta indica Familie: Meliaceae

Uleiul de Neem este extrem de folosit în India, iar scrierile medicale sanscrite amintesc de beneficiile acestuia. Cercetări moderne indică faptul că, în viitor, Neem va fi mult mai folosit în tratamentul multor boli. Uleiul de Neem este extras din seminţe şi arc o aromă foarte puternică, dar neagreată de toată lumea. Nu va fi folosit niciodată în procent de 100%, ci într-unui foarte mic (nu mai mult de 10%), adăugat uleiului dumneavoastră vegetal, devenind astfel extrem de benefic pentru unele boli.

întrebuinţări:

  • excelent pentru calmarea mâncărimilor sau iritaţiilor;
  • adăugaţi o cantitate mică dintr-un ulei vegetal pentru a scăpa de păduchi;
  • tratează infecţiile virale, bacteriene sau pe cele provocate de ciuperci.

Precauţii speciale:

în general, acest ulei este considerat sănătos.

Uleiul de nuci de Macadamia

Denumirea latină: Macadamia integrifolia /tetraphylla Familie: Proteaceae Copacul de Macadamia este originar din Australia, iar uleiul obţinut prin presarea la rece a nucilor sale este de culoare aurie şi are o aromă uşor picantă.

întrebuinţări:

!

  • hidratant pentru toate tipurile de piele;
  • excelent pentru pielea matură;
  • potrivit pentru părul uscat, vopsit sau permanent;
  • calmează arsurile solare;
  • oferă protecţie împotriva soarelui.

Precauţii speciale:

Niciuna.

Uleiul de nuci kukui

Denumirea latină: Aleurites moluccana Familie: Euphorbaceae Planta creşte pe suprafeţe extinse în Hawaii şi este foarte preţuită, deşi de-abia de curând a devenit cunoscută în restul lumii. Pentru a extrage uleiul, nucile sunt decojite, prăjite puţin şi apoi presate, pentru a produce un ulei uşor, de culoare gălbuie. „Kukui” înseamnă „iluminare” în limba hawaiiană, iar nou-născuţii erau unşi în mod tradiţional cu acest ulei, pentru a le proteja pielea. Uleiul de nuci kukui are o textură frumoasă, fină, netedă şi catifelată. întrebuinţări:

  • benefic pentru pielea matură şi ridată;
  • hidratant pentru toate tipurile de piele;
  • excelent pentru pielea uscată şi deshidratată;
  • ajută în tratamentul eczemelor şi psoriazisului;
  • calmează arsurile de soare;
  • benefic pentru tenul acneic;
  • folositor pentru cicatrice;
  • hidratează părul şi pielea uscată.

Precauţii speciale:

Niciuna.

Uleiul de şofrănaş

Denumirea latină: Carthamus tinctonus Familie: Astcraceac (sau Compositae) Acest ulei este extras prin presarea la rece a seminţelor de şofrănaş, are culoarea galben pal şi o aromă fină, similară cu cea a uleiului de floarea-soarelui. Şofrănaşul este o plantă cu o istorie lungă şi, în mod interesant, seminţele de şofrănaş au fost descoperite în mormintele egiptene. întrebuinţări:

  • folositor pentru pielea uscată;
  • benefic pentru tratarea eczemelor şi psoriazisului;
  • eficient în remedierea tulburărilor circulatorii;
  • reduce inflamaţiile articulaţiilor; ” reduce vânătăile.

Precauţii speciale:

Niciuna.

Ulei de Tamanu

Denumirea latină: Calophyllurn inophyllum Familia: Clusiaceae Uleiul de Tamanu este obţinut prin presarea la rece a fructelor şi a seminţelor arborelui de Tamanu (originar din sud-estul Asiei), acesta fiind gros şi de o culoare care variază de la gri-verzui închis până la negru. întrebuinţări:

  • folositor pentru toate tipurile de piele;
  • calmează arsurile;
  • calmează mâncărimile pielii şi boli cum ar fi eczemele sau psoriazisul;
  • este un bun remediu pentru mameloanele şi pielea crăpate;
  • stimulează sistemul imunitar;

Uleiul de Tamanu şi uleiul esenţial de ravensara (despre care se discută în această carte) sunt tratamente efective pentru zona zoster.

Precauţii speciale:

Niciuna.

Specie de plante din familia Asteraceae, ordinul Asterales.Boala Raynaud se caracterizează prin accese paroxistice (debut brusc) de paloare şi cianoză (culoare vineţie a tegumentelor), localizate simetric bilateral la nivelul degetelor, urmate de eritem (înroşire a pielii),

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *