Teoria celor cinci elemente

Teoria celor 5 elemente

Cele cinci elemente se referã la cinci categorii din lumea naturalã, şi anume: apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul. Teoria lor considerã cã toate fenomenele din Univers corespund în Naturã unuia sau altuia dintre aceste elemente şi cã ele se aflã într-o mişcare şi transformare continuã.
Teoria celor cinci elemente a apãrut în China în perioada dinastiilor Yin şi Zhou (sec. XVI – 221 î.e.n.). Ea îşi are însã rãdãcinile în vremuri strãvechi, când chinezul, fire contemplativã, observa şi nota cele mai subtile schimbãri ale Naturii, orientându-şi viaţa şi activitãţile în funcţie de acestea.
Apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul sunt considerate ca fiind cinci elemente indispensabile pentru menţinerea a tot ce este viu, reprezentând totodatã şi stãrile care stau la baza transformãrilor din Naturã. In lucrarea „Colecţia de lucruri strãvechi” se spune:

„Hrana depinde de apã şi foc. Producţia depinde de metal şi lemn. Pãmântul dã naştere tututor lucrurilor. Ele sunt folosite de popor.”

Deşi au caracteristici diferite, cele cinci elemente depind unul de celãlalt şi sunt inseparabile. Incã din cele mai vechi timpuri, oamenii cunoşteau relaţiile dintre ele şi le foloseau pentru a explica fenomenele lumii naturale.
Conceptul primitiv al celor cinci elemente s-a dezvoltat ulterior într-o teorie complexã, care împreunã cu teoria Yin – Yang a servit drept metodã şi instrument teoretic pentru analizarea şi înţelegerea tuturor fenomenelor.
In medicina tradiţionalã chinezã, teoria celor cinci elemente este aplicatã pentru a explica natura organelor deţinãtoare de energie şi a celor ce transportã energia, legãturile dintre ele, precum şi relaţiile dintre om şi lumea naturalã.

CLASIFICAREA FENOMENELOR CONFORM CELOR CINCI ELEMENTE
Incã din preistorie omul şi-a dat sema cã apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul sunt indispensabile pentru viaţa sa de zi cu zi şi cã ele au naturi diferite.
Caracteristica apei este rãceala şi fluiditatea, ea luând forma recipientului în care ajunge, cea a lemnului este înflorirea şi creşterea, focul rãspândeşte cãldurã şi luminã, pãmântul dã naştere tuturor lucrurilor, iar metalul se cufundã (sub acţiunea propriei greutãţi).
In antichitate, medicii au aplicat teoria celor cinci elemente în studiul ţesuturilor şi organelor, stabilind anumite corespondenţe în funcţie de natura, forma şi funcţia fiecãrui organ, între el şi un anumit element.
Aceastã clasificare este tratatã foarte amãnunţit in relaţia meridian – organ – element.

Relaţiile dintre cele cinci elemente

 

LEGEA MIŞCĂRII CELOR CINCI ELEMENTE

 

Legea mişcãrii celor cinci elemente este caracterizatã prin urmãtoarele relaţii:

– Generarea unui element din celãlalt
– Interacţiune- Dominare
– Opoziţie
– Relaţie tip mamã – fiu

Generarea unui element din celãlalt

Generarea unui element de cãtre celãlalt se referã la relaţia de generare a unui element de cãtre elementul anterior:

Apa hrãneşte lemnul
Lemnul alimenteazã focul
Focul naşte pãmântul (cenuşa)
In pãmânt apar metalele
Metalul (prin condensare) duce la apariţia apei

Atunci când aceastã relaţie de generare este aplicatã organelor interne deţinãtoare de energie: rinichi, ficat, inimã, splinã şi plãmâni, ea se referã la faptul cã energia unui organ va susţine funcţionarea unui alt organ.
Concret:

– energia rinichilor (apã) va susţine funcţionarea ficatului (lemn),

-energia ficatului (lemn) va sprijini funcţionarea inimii (foc),

energia inimii (foc) va susţine funcţionarea splinei (pãmânt),

energia splinei (pãmânt) va susţine funcţionarea plãmânilor (metal),

iar plãmânii (metal), la rândul lor, vor sprijini funcţionarea rinichilor (apã).
Atunci când vorbim despre energia unui organ ne referim la energia produsã de celulele acelui organ.

Celulele, ce au caracter Yin siYang si producenergie. Este vorba despre procesul descris de teoria Yin – Yang: „In mijlocul Yin-ului apare Yang-ul”. Aceeaşi teorie mai precizeazã „Yang-ul activeazã Yin-ul”, care se traduce prin faptul cã energia produsã de celulele unui organ va susţine funcţionarea celulelor organului urmãtor (conform relaţiei de generare a celor cinci elemente).
Pe scurt putem spune cã relaţia de generare se reduce la cele descrise mai sus, şi anume, energia produsã de celulele unui organ va susţine funcţionarea celulelor organului urmãtor.

Interacţiunea

Interacţiunea dintre cele cinci elemente presupune şi existenţa unor tendinţe opuse ale acestora, prin care ele se controleazã reciproc:

Apa stinge focul(rinichi/inima)
Focul topeşte metalul (inima/plaman)
Metalul taie lemnul (plaman/ficat)
Lemnul dominã pãmântul pe care creşte (ficat/splina)
Pãmântul îndiguieşte apa (splina/rinichi)

Aspectele generãrii unui element din celãlalt şi cel de interacţiune sunt inseparabile. Dacã nu ar exista naşterea nu ar mai apãrea creşterea şi dezvoltarea; fãrã interacţiune nu ar mai exista echilibru şi coordonare pe durata creşterii şi a transformãrii. Echilibrul relativ menţinut între generare şi interacţiune este cel care face posibilã creşterea normalã şi dezvoltarea.
Interacţiunea dintre organele interne presupune faptul cã rinichii (apa) controleazã inima (foc), inima (foc) controleazã plãmânii (metal), pãmânii (metal) controleazã ficatul (lemn), ficatul (lemn) controleazã splina (pãmânt), iar splina (pãmânt) va controla rinichii (apa).
Relaţia de interacţiune are loc prin intermediul Yin-ului (câmpului sau fluidelor) organelor respective. De exemplu, câmpul plãmânilor controleazã câmpul ficatului, câmpul inimii controleazã câmpul plãmânilor, câmpul ficatului controleazã câmpul splinei, Yin-ul (fluidele) rinichilor hrãnesc Yin-ul inimii pentru ca acesta sã poatã controla Yang-ul (energia) inimii (slãbirea Yin-ului duce la hiperactivitatea Yang-ului), ş.a.m.d.

Dominarea şi opoziţia

Atunci când existã un exces sau o insuficienţã a oricãruia dintre cele cinci elemente, vor apãrea relaţii anormale de generare şi de interacţiune, acestea fiind cunoscute prin termenii de dominare şi de opoziţie.
Dominarea presupune un atac asupra pãrţii care este controlatã, din cauza slãbirii acesteia. Din aceastã cauzã, relaţiile de control se vor tranforma în relaţii de dominare.
De exemplu, metalul controleazã lemnul. In situaţia în care lemnul este slãbit metalul îl va domina. Atunci când vorbim despre organele interne, putem specifica faptul cã un câmp prea puternic al plãmânilor (metal), cauzat de o mai slabã funcţie de deschidere a celulelor plãmânilor (blocându-se funcţia de deschidere a celulelor plãmânilor, energia acestora nu va mai putea fi eliberatã, astfel încât, în timp, câmpul plãmânilor va creşte foarte mult) va afecta câmpul ficatului (lemn), ceea ce poate duce în timp la scãderea funcţiei hepatice.
Un alt exemplu, focul controleazã metalul. Slãbirea metalului duce la dominarea acestuia de cãtre foc.

Insuficienţã apã: Pãmântul dominã apa
Insuficienţã lemn: Metalul dominã lemnul
Insuficienţã foc: Apa dominã focul
Insuficienţã pãmânt: Lemnul dominã pãmântul
Insuficienţã metal: Focul dominã metalul

Opoziţia se referã la schimbarea sensului normal al interacţiunii, din cauza excesului elementului ce ar trebui sã fie controlat. In acest fel, elementul care în mod normal este controlat se va întoarce împotriva elementului ce îl controleaza şi i se opune.
De exemplu, apa controleazã focul. In situaţia aceasta focul se opune apei.
Un alt exemplu, metalul taie (controleazã) lemnul. Excesul lemnului duce la opoziţia acestuia împotriva metalului.
Opoziţia presupune un exces al elementului controlat, ceea ce determinã întoarcerea sa împotriva elementului ce ar trebui sã-l controleze în mod normal.

Exces apã: Apa se opune pãmântului
Exces lemn: Lemnul se opune metalului
Exces foc: Focul se opune apei
Exces pãmânt: Pãmântul se opune lemnului
Exces metal: Metalul se opune focului

Relaţia tip mamã – fiu

In ciclul celor cinci elemente, fiecare element se „naşte” din cel precedent, este „fiul” celui dinaintea sa, iar acesta, la rândul sãu, îi este „mamã”.
Aceastã relaţie poate fi afectatã în ambele sensuri: „mama afecteazã fiul” şi „fiul afecteazã mama”.
De exemplu, apa poate afecta lemnul („mama afecteazã fiul”), dar şi lemnul poate afecta apa („fiul afecteazã mama”).

In continuare vor fi prezentate douã tabele în care vor fi descrise relaţiile din interiorul omului conform cu legea celor cinci elemente.

Cele 5 elemente Organe Yang Organe Fu Organe de Simţ Ţesuturi Sentimente
Apã Rinichi Vezicã urinarã Ureche Os Teamã şi Spaimã
Lemn Ficat Vezicã biliarã Ochi Tendoane Furie
Foc Inimã Intestin subţire Limbã Vase Bucurie
Pãmânt Splinã Stomac Gurã Muşchi Gânduri excesive
Metal Plãmâni Intestin gros Nas Piele şi Pãr Necaz şi Melancolie

 

Direcţie Gust Culoare Creştere şi Dezvoltare Factori de mediu Anotimpuri
Nord Sãrat Negru Depozitare Frig Iarnã
Est Acru Verde Germinaţie Vânt Primãvarã
Sud Amar Roşu Creştere Cãldurã Varã
Centru Dulce Galben Coacere Umezealã Varã Târzie
Vest Condimentat Alb Seceriş Uscãciune Toamnã

 Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; „Medicina Tradiţionalã Chinezã şi Qigong-ul Terapeutic”

Teoria Yin – Yang

„Yin-ul şi Yang-ul reprezintã principiul Cerului şi al Pãmântului, marea structurã a orice existã, pãrinţii schimbãrii, rãdãcina şi începutul vieţii şi al morţii”.

Orice fenomen sau lucru din Univers are douã aspecte, unul Yin şi unul Yang, care sunt opuse, dar în acelaşi timp, sunt interdependente şi se pot transforma unul în celãlalt. Aceasta este legea generalã a modului în care este alcãtuitã lumea.

Teoria Yin-Yang este o structurã conceptualã, utilizatã în China încã din antichitate, pentru a analiza lumea naturalã, omul şi Cerul. Cu alte cuvinte, ea a stat la baza înţelegerii legilor Universului. Conştiinţa chinezului nu poate cunoaşte lumea în afara celor douã aspecte ale sale: Yin şi Yang.

„Yin – Yang reflectã toate formele şi caracteristicile existente în Univers”.

 

Ce este Yin-ul şi ce este Yang-ul?

Yin-ul şi Yang-ul au fost privite ca nişte simboluri, având capacitatea de a cuprinde foarte multe aspecte ale lucrurilor, fãrã a le descrie în mod explicit.

Astfel, în cursul vieţii de zi cu zi, vechii chinezi, au ajuns sã înţeleagã cã tot ceea ce existã poate fi privit prin cele douã aspecte ale sale: ziua şi noaptea, mişcarea şi repaosul, cãldura şi frigul, bãrbatul şi femeia, exterior şi interior, ş.a.m.d. şi au descris aceastã învãţãturã prin termenii Yin – Yang.

Yin-ul şi Yang-ul reprezintã o modalitate de a înţelege, de a cunoaşte existenţa. Teoria despre Yin – Yang ne descrie lumea în dinamica sa. Ea pune accent pe continua transformare şi pe necesitatea de a înţelege modul în care sunt guvernate transformãrile. Stãrile sunt percepute numai ca situaţii particulare, ele neavând un caracter permanent.

Acest mod de raportare la existenţã nu cautã înţelegerea mecanismelor ce pot prelungi menţinerea unei stãri. Existenţa este perceputã ca o continuã transformare iar înţelepciunea constã în sesizarea modului în care se succed diferitele stãri şi nu în menţinerea lor.

Teoria Yin – Yang defineşte Yin-ul şi Yang-ul prin caracteristicile lor:

Natura de bazã a Yin-ului este asemenea apei,
iar cea a Yang-ului este asemuitã focului.

YIN – ceea ce ţine de interior, ceea ce este nemişcat, ascuns vederii, aflat în stare latentã, ceea ce coboarã;
YANG – ceea ce ţine de exterior, ceea ce este în mişcare, ceea ce se manifestã, ceea ce ascensioneazã.

In trecut Luna simboliza Yin-ul, iar Soarele Yang-ul.

Femeia este Yin, bãrbatul este Yang, pãmântul este Yin, cerul este Yang.

Tot ceea ce este întunecat, ascuns vederii, ceea ce coboarã, ceea ce conţine, ceea ce se aflã în stare latentã, receptivitatea, toate acestea au caracter Yin.

In schimb, ceea ce este luminos, aflat în exterior, ceea ce urcã, ceea ce este conţinut, ceea ce se manifestã, agresivitatea, ei bine, tot ce corespunde lucrurilor cu aceste trãsãturi are caracter Yang.

Yin Yang
Apã Foc
Feminin Masculin
Lunã Soare
Umbrã Strãlucire
Odihnã Activitate
Apus Rãsãrit
Nord Sud
Materie Energie
Dens (mai material) Rarefiat
Intunecat Luminos
Apã lichidã Vapori
Sãmânţã Fruct
Yin  Yang
Produce formã Produce energie
Substanţial Non-substanţial
Coborâre Urcare
Dedesubt Deasupra
Inconştient Conştient
Interior Exterior

 

 

 

 

 

Natura Yin sau Yang a unui fenomen nu este absolutã, ci relativã. Aceastã relativitate se reflectã prin principiile de bazã ale teoriei Yin – Yang:

„In mijlocul Yin-ului apare Yang-ul, Yang-ul activeazã Yin-ul”.

  • Opoziţia Yin -Yang
  • Interdependenţa Yin – Yang
  • Raportul de consum-alimentare şi intertransformare dintre Yin şi Yang
  • Divizibilitatea infinitã a Yin-ului şi Yang-ului

Teoria Yin – Yang ne ajutã sã înţelegem relativitatea existenţei: cãtre orice ne îndreptãm atenţia vom putea constata modul în care el se transformã. Nimic nu rãmâne în starea în care existã la un moment dat. Dupã zi vine noaptea, dupã un anotimp un altul îi va urma, sãmânţa rodeşte şi se transformã în plantã, din ouã ies pui, omul trãieşte şi moare, cine stã în vârful picioarelor va trebui sã coboare, ş.a.m.d.

Opoziţia Yin – Yang

Teoria Yin – Yang susţine faptul cã orice fenomen natural, oricare dintre „cele zece mii de fiinţe” (toate pãrţile Universului) posedã douã aspecte opuse: unul Yin şi celãlalt Yang.

Opoziţia celor douã aspecte constã în capacitatea lor de a se lupta unul cu cealãlalt, controlându-se astfel reciproc.
De exemplu, cãldura (Yang) poate înlãtura frigul (Yin), în timp ce frigul (Yin) face arşiţa (Yang) sã scadã.

Acest lucru se petrece şi în organismul uman, unde opoziţia Yin – Yang menţine echilibrul fiziologic. Dacã dintr-o cauzã oarecare, raportul normal Yin- Yang se modificã, apãrând un exces de Yin sau de Yang, se instaleazã starea de boalã, ca urmare a distrugerii balanţei fiziologice.

„Atunci când Yin-ul predominã, Yang-ul se va îmbolnãvi,
Atunci când Yang-ul predominã, Yin-ul se va îmbolnãvi.”

Interdependenţa Yin – Yang

Deşi Yin-ul şi Yang-ul sunt opuse, între ele existã în acelaşi timp şi o relaţie de interdependenţã. Yang-ul nu poate existã fãrã Yin, Yin-ul nu poate exista fãrã Yang. Yang-ul este condiţionat de existenţa Yin-ului şi invers

„Yin-ul rãmâne ascuns în interior, pentru a acţiona ca un apãrãtor al Yang-ului,
Yang-ul stã în afarã, acţionând ca un servitor al Yin-ului”.

În corpul omenesc, Yin-ul corespunde substanţelor nutritive, fluidelor corpului, în timp ce Yang-ul este caracterizat de activitãţile fiziologice, de energie. Conform principiului tocmai enunţat, fluidele corpului sunt cele care rãmân în interior, în timp ce activitãţile fiziologice se manifestã în exterior, mediind relaţia cu acesta.

Raportul de consum-alimentare şi intertransformare dintre Yin şi Yang

Cele douã aspecte Yin – Yang cuprinse într-un fenomen nu sunt fixe, ci se aflã într-o permanentã relaţie de consum – alimentare.

De exemplu, diverse activitãţi fiziologice (Yang) din organism consumã în mod necesar anumite substanţe nutritive (Yin). Acesta este procesul de consumare a Yin-ului pentru a genera Yang-ul şi reprezintã o schimbare cantitativã. In condiţii normale existã un echilibru al raportului de consum – alimentare. Dereglarea echilibrului va duce la un exces de Yin sau de Yang şi la apariţia bolii.
Din punct de vedere calitativ, în anumite condiţii speciale poate apãrea un proces de intertransformare Yin – Yang.

„Yang-ul extrem produce în mod necesar Yin-ul, iar Yin-ul extrem produce în mod necesar Yang-ul, . . .
Frigul extrem va da naştere cãldurii, iar cãldura excesivã se va transforma în frig.”

Aceste prefaceri sunt posibile numai prin acţiunea combinatã a unor factori interni şi externi. Un exemplu îl constituie starea febrilã. Cãldura excesivã care apare afecteazã energia de apãrare a corpului. Dacã febra persistã, la un moment dat va avea loc o scãdere bruscã a temperaturii, pulsul devine slab, apare paloarea şi rãcirea membrelor. In acest caz, Yang-ul s-a transformat în Yin.

Divizibilitatea infinitã a Yin-ului şi Yang-ului

În orice aspect Yin sau Yang vom regãsi aspecte Yin şi Yang.
De exemplu, ziua este Yang. Dimineaţa este partea Yang a zilei în timp ce dupã amiaza reprezintã partea Yin.

Un alt exemplu, organele deţinãtoare de energie (rinichii, ficatul, inima, splina şi plãmânii) au caracter Yin. Dar, dintre aceste organe Yin, cele care se aflã în partea superioarã a corpului (inima şi plãmânii) au un caracter mai Yang – reprezintã Yang-ul Yin-ului -, în timp ce celelalte organe Yin, fiind situate în partea inferioarã a trunchiului au un caracter mai Yin – reprezintã Yin-ul Yin-ului -.

„Yin-ul şi Yang-ul pot ajunge la zece, se pot extinde la o sutã, la o mie, la zece mii, la infinit; Dar deşi sunt infinit divizibile, ele se bazeazã pe un singur principiu important.”

 

 

Esenţa corporalã – JING

Despre Jing, atât medicina tradiţionalã chinezã cât şi Qigong-ul ne spun cã este o substanţã foarte preţioasã care trebuie pãstratã cu mare strãşnicie.
Cu toţii avem o formã materialã, un corp. In concepţia medicinei tradiţionale chinezeşti, atunci când se vorbeşte despre corpul nostru, se spune cã plecând de la „formã se ajunge la esenţã corporalã”. Aceasta înseamnã cã forma noastrã este plinã de esenţã corporalã (Jing).
Ea are trei aspecte: esenţa primordialã (congenitalã), esenţa dobânditã şi cea a rinichilor.

1) Esenţa primordialã (congenitalã)
Esenţa primordialã este esenţa moştenitã de la pãrinţi şi este constituitã din substanţele originale ale corpului omenesc, fiind baza materialã necesarã pentru creşterea, dezvoltarea şi reproducerea organismului.
Pe durata sarcinii, fãtul este hrãnit de mamã cu esenţã primordialã şi cu energie (este vorba de energia rinichilor mamei).
Modalitatea conservãrii esenţei primordiale constã în pãstrarea unei activitãţi moderate în toate activitãţile vieţii (alimentaţie, muncã/repaus, viaţã sexualã, ş.a.m.d.), evitând atât excesul cât şi insuficienţa.

2) Esenţa dobânditã
Ea se referã la esenţa care apare dupã naşterea copilului, fiind vorba de esenţa ce rezultã din consumul alimentelor. Splina şi stomacul transformã alimentele în esenţã şi o transmit apoi de-a lungul meridianelor şi al vaselor pentru a hrãni toate organele interne. Esenţa dobânditã este baza materialã pentru activitãţile funcţionale ale corpului.

Esenţa primordialã şi cea dobânditã sunt inter-dependente şi se sprijinã reciproc. Esenţa primordialã nu îşi poate îndeplini funcţiile decât prin aportul esenţei dobândite. Pe de altã parte, esenţa dobânditã nu poate fi transformatã decât cu ajutorul esenţei primordiale.

3) Esenţa rinichilor

  1. a)   Aceasta joacã un rol important în fiziologia corpului.
    b)   Este ereditarã, asemenea esenţei primordiale şi determinã constituţia.
    c)   Ea este întãritã de esenţa dobânditã.
    d)   Este stocatã în rinichi dar are o naturã fluidã şi circulã prin tot corpul, în special prin cele opt extrameridiane.
    e)   Stã la baza creşterii, dezvoltãrii şi maturizãrii sexuale şi a reproducerii.
    f)   Se mişcã în cicluri lente, ample şi influenţeazã fazele principale ale dezvoltãrii din viaţã:
  2. I)  Primul este în copilãrie. Esenţa rinichilor controleazã creşterea oaselor, a dinţiilor, a pãrului, dezvoltarea     creierului şi maturizarea sexualã. Atunci când va exista o insuficienţã a esenţei rinichilor vom întâlni probleme ale     danturii, ale pãrului, întârziere în creştere, înapoiere mentalã.
    II)  Pubertate. Esenţa rinichilor controleazã funcţia de reproducere şi fertilitatea. Problemele de dezvoltare ce apar     în acest interval, precum amenoreea, sunt adesea legate de o slabã esenţã a rinichilor.
    III)  Concepţia şi sarcina sunt ghidate şi controlate de esenţa rinichilor.
    IV)  Esenţa rinichilor scade în mod natural, odatã cu vârsta, de aici rezultând semnele caracteristice: cãderea     dinţilor şi a pãrului, slãbirea memoriei, ş.a.m.d.g)   Esenţa rinichilor este baza energiei rinichilor. Esenţa rinichilor este un fluid şi are caracter Yin. Ea poate fi consideratã ca un aspect al Yin-ului rinichilor. Esenţa rinichilor formeazã baza materialã pentru producerea energiei rinichilor. Acest lucru se întâmplã prin intermediul funcţiei de încãlzire a Yang-ului rinichilor. Yin-ul rinichilor este încãlzit de Yang-ul rinichilor şi astfel apare esenţa rinichilor. Deficienţa esenţei rinichilor poate duce la probleme precum: impotenţa, slãbiciune cronicã sau dureri ale zonei lombare, slãbiciunea genunchilor, tinitus (zgomot în urechi), incontinenţã urinarã, surzenie, pierderea dinţilor, ş.a.m.d.
    h)  Esenţa rinichilor produce mãduvã. In medicina tradiţionalã chinezã mãduva nu este echivalentã numai cu mãduva oaselor din medicina clasicã. Mãduva produsã de esenţa rinichilor produce mãduva oaselor, creierul şi mãduva spinãrii (mãduva nu are echivalent în medicina clasicã). In medicina tradiţionalã chinezã creierul este un oceam de mãduvã. De aceea, slãbiciunea esenţei rinichilor provoacã o hrãnire insuficientã a creierului, ceea ce conduce la o capacitate de concentrare scãzutã, memorie slabã, senzaţia de „gol” la nivelul capului, ameţeli, ş.a.m.d.
    i)   Esenţa rinichilor determinã puterea constituţionalã. Protecţia noastrã în faţa acţiunii factorilor patogeni externi se realizeazã prin intermediul energiei defensive a corpului (Wei Qi). Totuşi, starea esenţei rinichilor influenţeazã de asemenea puterea şi rezistenţa noastrã. Dacã esenţa este „irositã” sau pãstratã în mod necorespunzãtor, atunci persoana respectivã are o imunitate scãzutã şi suferã influenţa factorilor patogeni externi.
    j)   Esenţa (Jing) rinichilor şi energia (Qi) sunt baza materialã a spiritului (Shen).

 

SPIRITUL (conştient) – SHEN

Termenul Shen se traduce prin spirit, însã înţelesul exact în acest context este cel de spirit conştient, minte, fãcând diferenţierea de Yuan Shen – spirit originar sau suflet.

Sediul spiritului este inima. Medicina Tradiţionalã Chinezã prezintã faptul cã „inima este sediul minţii, al spiritului conştient” şi precizeazã faptul cã afecţiunile cardiace conduc la probleme psihice.
Spiritul se retrage noaptea, pe durata somnului, în interiorul inimii. Dacã spiritul este perturbat atunci poate apãrea insomnia. Concret, se spune cã spiritul trãieşte în vasele de sânge (componente ale sistemului Inimii) şi este hrãnit de sânge. In patologia descrisã de medicina tradiţionalã se specificã faptul cã deficienţa sângelui conduce la slaba hrãnire a spiritului. De asemenea, cãldura excesivã a organelor interne poate afecta spiritul.

Starea spiritului se regãseşte în privire:
–  Un spirit sãnãtos produce ochi strãlucitori, luminoşi, plini de vitalitate.
–  Un spirit tulburat produce ochi înceţoşaţi, ce par a avea o perdea în faţa lor.

Uneori apare senzaţia cã nu ar fi nimeni în spatele ochilor, în special persoanele cu probleme emoţionale au o astfel de privire (aceastã privire se menţine chiar şi la un timp îndelungat dupã un şoc).
Sãnãtatea spiritului depinde de puterea esenţei rinichilor şi de energia nutritivã, produsã de splinã şi stomac. In acest fel, spiritul este dependent de esenţa primordialã şi de cea dobânditã. Spiritul este bine întreţinut atunci când esenţa şi energia sunt puternice, sãnãtoase.
Esenţa corporalã (Jing), energia (Qi) şi spiritul (Shen) sunt cele trei comori ale omului, descrise de medicina tradiţionalã chinezã.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *